Directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol, a prezentat, printr-o postare pe rețelele de socializare, noi imagini de pe șantierul autostrăzii A7, mai exact de pe șantierul lotului 3 (Pietroasele – Municipiul Buzău). Este vorba despre lotul a cărui construcție a început cel mai târziu, din cauza unui șir de contestații. Însă, arată oficialul CNAIR, constructorii s-au mobilizat foarte bine, astfel că în prezent stadiul lucrărilor este de aproape 60%.
O veste bună este aceea că nodul rutier care va permite deschiderea podului de la Vadu Pașii, peste râul Buzău, este aproape gata.
“Asocierea de constructori turci (Nurol -Makyol) este bine mobilizată în șantier cu 590 de oameni și 326 de utilaje.Pe șantierul acestui lot (13,9 km) stadiul fizic al lucrărilor se apropie de 60%. Pe aproximativ 4 km a fost așternut inclusiv stratul de uzură al asfaltului iar pe alți aproape 4 km este așternut stratul de bază. În plus nodul rutier Buzău este aproape finalizat.”
Directorul CNAIR, Cristian Pistol, anunță că, având în vedere modul în care se prezintă lucrurile pe șantierul lotului 3, sectoare cheie vor fi deschise mai devreme decât este prevăzut în contract.
“Deși lucrările trebuie încheiate (conform contractului) în luna noiembrie a acestui an (2025), constructorii vor deschide mai devreme acele sectoare care permit descărcarea circulației de pe lotul 2 (Mizil -Pietroasele) al sectiunii Ploiești -Buzău și pe lotul 1 (Buzău- Vadu Pașii) al autostrăzii Buzău-Focșani.
După finalizarea lotului dintre Pietroasele și Municipiul Buzău se va putea circula în regim de autostradă de la București la Focșani (A3 și A7)”.
Și lucrările la podul peste râul Buzău, de la Vadu Pașii, de pe tronsonul Buzău-Focșani sunt aproape de final. Săptămâna trecută, echipe de specialiști au ajuns la Buzău pentru a verifica modul în care au fost executate lucrările, siguranța podului, calitatea lucrărilor. Aceasta este o etapă premergătoare recepției podului și dării acestuia în circulație. Detalii, AICI.
Pe de altă parte, autoritățile nu au făcut deocamdată niciun anunț cu privire la stadiul lucrărilor de pe tronsonul Mizil-Pietroasele al A7, tronsonul pe care au fost identificate, de luni bune, probleme la sudurile unor pasaje. Ministrul Sorin Grindeanu a făcut o vizită de lucru pe acest lot, în luna mai, ocazie cu care a anunțat ce probleme sunt și care sunt condițiile pentru deschiderea traficului de la Mizil la Pietroasele la finele lunii iunie.



Adaugă comentarii