Actualitate

(Video)Scumpirile schimbă obiceiurile de consum ale românilor. La ce renunță buzoienii pentru a face față facturilor

sursa foto: aktual24

Cheltuielile din timpul iernii reprezintă deja o preocupare majoră pentru românii din toată țara. Este concluzia unui studiu făcut de una dintre cele mai mari platforme de recrutare din România potrivit căruia angajații privesc criza energetică ca pe un test de educație financiară. Asta pentru că oamenii sunt nevoiți să găsească soluții prin care să-și optimizeze bugetul astfel încât să poată face față, în special, cheltuielilor din timpul iernii.

Studiul Best Jobs a fost prezentat la Focus News de Alexandra Colceru, specialist în comunicare, și care a vorbit despre noile obiceiurile de consum ale buzoienilor . Potrivit studiului realizat pe 1.272 utilizatori de internet din România, 80% dintre angajații români au început să ia măsuri pentru a-și proteja bugetul, anticipând costurile din această iarnă.

Concret, optimizează bugetul, reduc consumul și plănuiesc economii.

Alexandra Colceru a explicat că, în contextul creșterilor succesive ale inflației și sub impactul crizei energetice, buzoienii au renunțat la cheltuielile pe care le-au considerat inutile cum ar fi ieșirile în oraș, cumpărăturile de haine și chiar sunt dispuși să-și amâne vacanțele pentru perioadele mai stabile.

De asemenea, buzoienii au tăiat de pe lista cumpărăturilor și gadget-urile, electronicele și electrocasnicele de mari dimensiuni sau produsele neesențiale .

”Ulterior, vor tăia de pe listă costurile cu îmbrăcămintea și încălțămintea (23%), dar și pe cele alocate ieșirilor în oraș (10%) și comenzilor de mâncare (10%). Cu toate acestea, obiceiurile care aduc cel mai mult confort și îmbunătățesc starea de spirit rămân ultimele pe lista tăierilor: serviciile de streaming filme și muzică (3%), abonamentul la sală sau bazin de înot (3%), dar și bugetul de cheltuieli pentru sărbătorile de iarnă (3%)”, arată studiul Best Jobs. 

Au fost însă și angajați care au recunoscut că mizează pe creșteri salariale pentru a face față cheltuielilor din următoarea perioadă.

În același timp, studiul arată că mulți dintre buzoienii care au rămas să lucreze de acasă și după ridicarea restricțiilor acum iau în calcul revenirea la birou.

”Deși apar costurile de transport, mai mult de jumătate dintre angajații care lucrează în acest moment remote au spus că iau în calcul să lucreze mai des la sediul companiei, cu scopul de a reduce consumul utilităților în propria locuință, în timp ce 33% plănuiesc să îi ceară angajatorului buget pentru compensarea facturilor, iar 20% vor lua nicio măsură în acest sens”, spun reprezentanței platformei de recrutare.