Actualitate Agricultura acum

(Video)Tone de cătină bio se strică pe plante. O piață la care Buzăul excela, pierdută în favoarea Ucrainei

În urmă cu nouă ani, Buzăul înregistra o premieră națională: era singurul județ din România care avea o plantație de cătină înființată de un ocol silvic. Cultura se află în pepiniera silvică din Simileasca și se întinde pe o suprafață de aproape cinci hectare de pe se pot recolta anual până la 7 tone de fructe de cătină albă, certificate bio. Cu alte cuvinte, o producție mare și de foarte bună calitate. Adică exact ceea ce se cerea pe piața externă, acolo unde, până acum doi ani, ajungea toată cantitatea de cătină produsă la Buzău.

De atunci, această piață este într-un continuu picaj, iar asta se vede cel mai bine în plantație, unde crengile arbuștilor sunt încă pline de fructe. Cum nu mai există cumpărători, costurile cu recoltatul nu se mai justifică și atunci mici fructele nu mai sunt culese.

În total, aproape 14 tone de fructe de cătină s-au pierdut doar în ultimii doi. Dacă ar fi fost valorificate, Direcția Silvică ar fi câștigat câteva zeci de mii de euro. În urmă cu zece ani, de la Buzău plecau până la 200 de tone de cătină către export, iar toți banii obținuți se adăugau la cifra de afaceri a instituției.

De fapt, o explicație există și ea vine tot de la Direcția Silvică: România a fost bătută și în acest sector de Ucraina, de unde principalii noștri cumpărători, respectiv Germania și Austria, iau acum cătină la prețuri foarte mici.

Acesta este al doilea an în care la licitațiile organizate de Romsilva nu se mai înscrie nimeni.

Și odată cu sistarea recoltării fructelor, s-a închis și depozitul pe care Direcția Silvică l-a construit, în apropierea plantației, tocmai pentru a tine cătina proaspătă în condiții optime până era trimisă la export. Camerele frigorifice au o capacitate de câteva zeci de tone astfel că și consumul lunar de energie este foarte mare, iar costul lunar ajunge la circa 60.000 – 70.000 de lei.

Din păcate, deocamdată nu există nicio strategie care să arate că situația s-ar putea schimba în viitor, astfel că până atunci fructele sunt lăsate să se strice în ciuda multiplelor proprietăți pe care acestea le au pentru organismul uman.

Cunoscută și ca ginsengul românesc, cătina este considerată regina imunității, fiind foarte bogată în vitamina C. De asemenea, uleiurile extrase din fructele de cătină sunt folosite în industria medicamentelor și în cea a cosmeticelor.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian