Actualitate

VINE GERUL ȘI NU PLEACĂ ÎN CURÂND! Cât vor scădea temperaturile

După zile bune cu temperaturi ca de primăvară, vremea se dă peste cap. Meteorologii anunță un val de ger, care nu se va da dus, curând.

Potrivit ANM, de joi de la ora 12.00 și până vineri la aceeași oră, va fi în vigoare un cod galben de frig. Vremea se va răci accentuat, temperaturile vor scădea cu mult sub cele înregistrate în ultimele zile.

”Vremea se va răci brusc şi accentuat în toate regiunile, astfel încât în cursul nopţii de joi spre vineri (11/12 februarie) va fi ger în vestul, nordul, nord-estul şi centrul ţării. Treptat vor predomina ninsorile la început în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova şi zonele montane, apoi şi în Dobrogea şi cea mai mare parte a Munteniei şi se va depune strat de zăpadă, pe alocuri consistent. Local se va semnala polei sau gheţuş”, a transmis ANM.

Potrivit meteorologilor, vântul va avea intensificări în toată ţara, amplificând senzaţia de frig, cu viteze de 55…65 km/h şi temporar peste 70…80 km/h, mai ales în sud-vest, centru, est şi sud-est. 

La munte vântul va sufla tare, cu rafale de peste 70…90 km/h, iar îndeosebi în zona înaltă vor depăşi 100…120 km/h. Temporar ninsorile vor fi viscolite, iar zăpada spulberată.

Vremea se va menţine deosebit de rece şi pe parcursul săptămânii viitoare, local geroasă mai ales pe timpul nopţilor şi dimineţilor, iar vântul va mai avea intensificări. 

Etichete

Mica Publicitate