SĂNĂTATE Șansa de Ramnicu Sărat

ROBOȚEII ALBI AU GĂSIT SOLUȚIA SĂ OFERE UN ZÂMBET PACIENȚILOR CU COVID-19. Imagini inedite din spitalul Rm.Sărat

Într-o perioadă în care cadrele medicale îmbrăcate în combinezoane par mai degrabă niște roboței sau cosomonauți, la Spitalul Municipal din Rm.Sărat, asistentele au găsit o metodă inedită pentru a fi mai aproape de pacienți și pentru a-i face să zâmbească.

Pentru a fi cât de cât recunoscute, pentru ca pacienții să-și dea seama cum arată cele care îi îngrijesc, pentru a le arăta trăsăturile, dacă au părul scurt sau lung, unele dintre asistente și-au desenat figura pe combinezoane, cum au putut ele mai bine.

O astfel de imagine a fost surprinsă de dr.oftalmolog Delia Tache, în perioada în care a fost internată în Spitalul Municipal din Rm.Sărat, acolo unde a ajuns alături de soțul său, dr.Mihai Tache, ambii fiind diagnosticați cu COVID-19, dar care acum sunt bine, acasă, având deja teste negative. (citește aici)

Imaginea vine să demonstreze încă o dată dorința cadrelor medicale din unitatea suport de la Rm.Sărat de a fi aproape de pacienții care trăiesc trauma unui diagnostic de COVID-19, de a-i face să zâmbească și să uite de boală.

De altfel, mai toți pacienții cu care reporterii șansanews.ro au vorbit de-a lungul pandemiei de coronavirus au relatat că medicii și asistentele din spitalul de la Rm.Sărat au un comportament exemplar, zâmbesc, se îngrijesc de bolnavi și, foarte important într-o asemenea situație, îi fac să se simtă în siguranță.

Asta deși unele dintre cadrele medicale au trăit traume de neimaginat în acest spital, din cauza unora dintre pacienții cu COVID-19, recalcitranți, fiind amenințate cu moartea ori închise în saloane de diverși indivizi, revoltați că testele le tot ieșeau pozitive, deși nu aveau simptome, iar legea (înainte de ordinul ministrului privind externarea asimptomaticilor după 10 zile), îi ținea închiși în spital.