Actualitate Alertă Coronavirus Buzău

146 DECESE PROVOCATE DE COVID-19! Buzăul, aproape de 6.000 de îmbolnăviri

Confirmările cu Covid-19 își continuă trendul ascendent. Sâmbătă, 21 noiembrie, 98 de persoane au aflat că au fost infectate cu SARS-CoV-2 astfel că numărul total al buzoienilor care s-au îmbolnăvit de la debutul pandemiei a ajuns la 5.875. Confirmările raportate  vin, pe de o parte, de la Direcția de Sănătate Publică, iar pe de alta de la clinicile private care fac teste de coronavirus.

”Conform datelor Direcției de Sănătate Publică, în ultimele 24 de ore, în județul Buzău au mai fost confirmate 96 cazuri noi de persoane infectate cu SARS CoV-2 (68 pacienți au fost diagnosticați în laboratoare private de analize și 3 pacienți au fost diagnosticați în unități sanitare din alte județe)”, se arată în informarea trimisă de Prefectura Buzău.

Pacienții nou confirmați au vârste cuprinse între 2 și 90 de ani.

De asemenea, astăzi, au fost înregistrate, din păcate, și trei decese ceea ce face ca numărul total al buzoienilor care au murit după infecția cu SARS-CoV-2 a ajuns la 146.

DECES NR. 144: pacient în vârstă de 62 de ani este confirmat cu SARS CoV-2 la un laborator privat de analize. Pe fondul agravării stării de sănătate, este internat la Spitalul Râmnicu Sărat. Evoluția clinică este nefavorabilă și survine decesul. Comorbidități: hipertensiune arterială, fibrilație atrială, ateroscleroza arterelor.

DECES NR. 145: pacient în vârstă de 48 de ani se prezintă la UPU a Spitalului Județean de Urgență Buzău cu simptomatologie respiratorie. Este confirmat cu SARS CoV-2 și transferat pe secția ATI. Starea pacientului se agraveaza progresiv și survine decesul. Comorbidități: hipertensiune arterială, obezitate, diabet zaharat nou descoperit.

DECES NR. 146: pacient în vârstă de 72 de ani se prezintă la UPU a Spitalului Județean de Urgență Buzau cu simptomatologie respiratorie severă. Este confirmat cu SARS CoV-2 și transferat pe secția ATI. Evoluția clinică este nefavorabilă și survine decesul. Comorbidități: hipertensiune arterială, diabet zaharat tip II.

Pe de de altă parte, 4.303 buzoieni s-au vindecat de infecția de SARS-CoV-2.



Publicitate