Actualitate

Pandemia a scumpit vacanțele. Investițiile în măsurile de combatere a COVID-19 au generat scumpiri, care ard turiștii la buzunar. Unde pleacă buzoienii în concediu, vara aceasta

Pandemia a influenţat viața oamenilor de pe tot globul iar unul dintre domeniile grav afectate este turismul, cu toți cei care lucrează în acest sector. Însă, odată ridicate restricțiile, dat fiind că numărul infectărilor a scăzut în ultima vreme, cu toții ne gândim, din nou, la concedii, la destinații exotice pentru a uita tot răul care ne-a afectat în ultimul an. Despre vacanțe în pandemie am discutat cu Anca Ispas, un tânăr antreprenor din Buzău, deținătoare a unei agenții de turism:

1.Aţi avut solicitări până în acest moment pentru vacanţe? Se mai încumetă buzoienii să plece în concedii?

“Pandemia ne-a afectat semnificativ planurile de vacanţă, dar apetitul românilor de a călători rămâne, totuşi, foarte ridicat.  Buzoienii nu sunt speriaţi deloc, din contră, cred că în acest an am avut cele mai multe cereri de oferte.”

2. Unde am putea pleca în vacanţă vara aceasta? Care sunt cele mai sigure destinaţii pe care ni le recomandați?

“Dacă până la începutul anului 2020 turiştii se uitau preponderant la preţuri şi alegeau destinaţii ieftine înainte de orice, în prezent se caută locaţiile cu puţine cazuri de coronavirus sau ţările în care se intră fără carantină sau pe bază de vaccin. La început de 2021, Egiptul a fost pe primul loc în preferinţele turiştilor. Cele mai căutate destinaţii  în acest moment sunt: Bulgaria, Grecia, Turcia sau  Spania. Bulgaria a eliminat orice restricţii pentru turiştii români.”


3. De ce ar trebui să ţinem cont înainte de a pleca într-o călătorie? Cu cât timp înainte trebuie să ne facem testele COVID pentru a pleca în vacanţă?

“Pe lângă Bulgaria care a eliminat orice restricție pentru turiştii români, în celelalte destinaţii menţionate, turiştii nu mai sunt obligaţi să prezinte un test molecular tip PCR, dacă prezintă dovada  de efectuare a unui vaccin autorizat împotriva COVID-19, cu condiția să fi trecut minimum 14 zile de la rapel (în cazul unui vaccin efectuat în două doze) sau a dozei unice (pentru vaccinul efectuat în doză unică). Persoanele care nu pot prezenta dovada  vaccinării, trebuie să deţină  rezultatul negativ al unui test molecular tip PCR sau al unui test rapid antigen.

Este important ca turiștii să verifice periodic şi lista  țărilor, a zonelor sau a teritoriilor cu risc epidemiologic ridicat,  să ştie dacă destinaţia de unde se întorc se află pe lista verde (caz în care putem intra în România fără probleme ), pe lista galbenă avem nevoie de vaccin sau test PCR pentru a evita  carantina.

Recomand şi achiziţionarea unei asigurări medicale care acoperă şi clauza de COVID. . Lucrurile încep să se aşeze uşor, uşor. Momentan este bine să se ţină cont de toate aceste aspecte, pentru a avea o vacanţă reuşită.

Trebuie să fim calmi şi să ne informăm foarte bine.”

4. Cum sunt ofertele de pe litoralul românesc? Sunt pregătiţi hotelierii români pentru acest sezon?

“Litoralul românesc este pregătit să îşi primească turiştii. Lucrurile s-au schimbat destul de mult. Majoritatea hotelurilor sunt renovate, condiţiile sunt din ce în ce mai bune. Patronii hotelurilor de pe litoral au luat măsuri ca atât angajaţii, cât şi clienţii să fie în siguranţă. Au investit sume importante si este posibil ca acest lucru să se reflecte în preţurile mai mari cu cel puţin 10 % faţă de anii trecuţi.

De exemplu,  un hotel de pe litoral de 4 stele în Mamaia într-un weekend poate costa 1000 lei, pe când în Grecia 600-700 lei.

Dar, cei care doresc să ajungă pe litoralul românesc pot găsi şi variante mai ieftine. Totul depinde de staţiune şi de numărul de stele. De pildă, stațiunile Neptun, Eforie chiar şi Saturn s-au renovat, Olimpul este chiar  la modă în acest an.”

5. E mai avantajos să plecăm în concediu în altă ţară?

“Nu doar preţurile din România au crescut, ci peste tot în lume s-a întâmplat acest lucru. Comparativ cu anii precedenţi tarifele au crescut în majoritatea cazurilor cu 5-10%.

Reducerile early booking sunt între 15 şi 25%, însă pot ajunge pana la 50%. Cu cât rezervi mai devreme, cu atât reducerea este mai mare.

Motivul este acela că hotelierii au fost nevoiţi să investească sume mari în panouri de plexiglass la recepţii, dezinfectanţi şi măşti. În plus, cele mai multe hoteluri nu funcţionează la capacitate maximă de ocupare, din cauza măsurilor de distanţare socială. “

Sursa: Arhivă personală

6. Care ar fi perioada cea mai bună pentru a ne organiza o vacanţă?

“De exemplu, daca vreţi să plecaţi în vacanţă în luna iulie 2022, puteţi începe să căutaţi oferte încă din luna octombrie 2021. Trebuie să ştiţi că până pe 31 decembrie găsiţi cele mai mari reduceri. Apoi, reducerile încep să scadă pe măsură ce vă apropiaţi de data concediului. Prin urmare, în luna martie reducerile încep să fie mai mici.

Pentru cine preferă să fie spontan şi nu are posibilitatea să îşi aleagă concediul din timp există şi ofertele last minute. Acestea apar de regulă  cu câteva zile înainte de plecare. Dezavantajul este că oferta nu mai e la fel de variată.”

7. Cum arată din punctul dvs. de vedere o vacanţă perfectă?

“Turismul nu se rezumă la o destinaţie, un hotel sau un preţ bun. Călătoria înseamnă aventură, amintiri, familie şi prieteni.
Pentru mine, turismul este una dintre cele mai mari bucurii ale vieţii şi sper că am reuşit prin acest articol să vă duc cu gândul la vacanţă.”

Sursa: Arhivă personală

Mica Publicitate