Imagini înfiorătoare surprinse după incendiul din această dimineață la locuința din Tăbărăști. Din camera în care se aflau cei trei copii nu s-a mai putut salva aproape nimic. O parte din mobilă a ars în totalitate, iar lucrurile care au scăpat nedistruse de incendiu sunt îmbâcsite de fum. Pereții și tavanul sunt negri, semn că flăcările au fost destul de puternice.
După cum se poate vedea și în imagini, camera în care se aflau cei trei copii era încălzită cu o sobă de teracotă, în care, cel ma probabil, la momentul izbucniri incendiului era focul aprins. Potrivit ISU Buzău, cauza probabilă a incendiului a fost joaca celor mici cu focul.
Salvarea celor mici a venit de la unchiul acestora care a spart geamul camerei , reușind astfel că-i scoată pe cei mici din flăcări.
Din fericire, doi dintre cei trei copii sunt în stare bună. Acum sunt internați la Spitalul Județean Buzău, împreună cu bunica lor.
Cel mai grav este fetița de un an și o lună. Micuța a suferit arsuri grave pe 30% din suprafaţa corpului și medicii de la Buzău au decis să o transfere la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din Capitală. Copila a fost însoțită la spital de mama sa.
După ce au preluat victimele, reprezentanții Spitalului Județean Buzău au anunțat Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului.
”Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău a fost sesizată pe numărul unic 119 de către un reprezentant al Spitalului Județean Buzău.
D.G.A.S.P.C. s-a investit cu cazul și a demarat procedura specifică de evaluare inițială, din punct de vedere social, a situației copiilor și familiei”.
Mai multe detalii despre incendiu puteți citi aici.



Adaugă comentarii