Actualitate

Incendiu cu urmări grave: trei copii și unchiul lor au fost afectați. Un bebeluș a suferit arsuri grave

Un incendiu care a izbucnit azi dimineață la o locuință din Tăbărăști a fost la un pas de a se transforma într-o tragedie. Trei copii și unchiul lor au nevoie de îngrijiri medicale. Unul dintre copii, un bebeluș de doar 1 an, a suferit arsuri grave.

Potrivit ISU Buzău, incendiul a izbucnit într-una din camerele casei din Tăbărăști. În acel moment, în locuință se aflau 3 copii: un bebeluș de 1 an, un copil de 2 ani și unul de 4 ani. Unchiul lor, aflat la o casă în vecinătate, a sesizat focul. Imediat, buzoianul a încercat să salveze copiii, scoțându-i repede afară. Însă, fetița de 1 an a suferit arsuri grave.

“Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Neron Lupașcu” al județului Buzău a intervenit în aceasta dimineață pentru stingerea unui incendiu produs la un imobil din localitatea Tăbărăști, com. Gălbinași. La fața locului s-au deplasat 3 autospeciale dintre care: 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Incendiul s-a manifestat într-o cameră de locuit pe o suprafață de aproximativ 20 mp. Au rezultat 2 victime (copil în vârstă de 1 an cu arsuri gr.1 și 2 – suprafața corpului de aproximativ 40% din primele estimari) și un adult cu arsuri gr. 1 la membrele superioare. Ambulanta SMURD a început transportul copilul la UPU Buzău.”

Fetița de 1 an a ajuns în îngrijirea medicilor de la Spitalul Județean Buzău. Însă, având în vedere gravitatea arsurilor, se ia în calcul transferul ei la un spital din București.

Și ceilalți 2 copii au nevoie de îngrijiri medicale, fiind intoxicați cu monoxid de carbon. Starea lor este, însă, stabilă, fiind în curs de investigații la spital

“Conform ultimelor date, la fața locului se aflau 3 copii și unchiul lor, unul dintre ei este cel menționat mai sus (vârstă de 1 an) cu arsuri de gradul 1și 2, ceilalți doi fiind identificați ulterior de către pompieri ( vârste de 2 și 4 ani). La momentul izbucnirii incendiului, unchiul i-a dus în vecini, pentru a fi în siguranță. În acest moment aceștia sunt evaluati medical de către pompieri, iar apoi vor fi transportați la spital pentru evaluări de specialitate, fiind suspecți de intoxicație cu monoxid de carbon”, anunță ISU Buzău.

Incendiul a fost anunțat la ora 8:27 iar pana la ora 9 a fost lichidat de pompieri.

Cauza probabilă, au stabilit pompierii, a fost joaca celor mici cu focul.

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian