Actualitate

A intrat cu mașina în stâlp! Șoferița a ajuns la spital

Impact violent pe un drum comunal din Gura Teghii, produs după ce o tânără de 31 de ani aflată la volan, a scăpat mașina de sub control.

Autoturismul s-a oprit într-un stâlp de pe marginea drumului pe care l-a retezat. Femeia de la volan a avut nevoie de îngrijiri medicale ce i-au fost acordate, inițial, de un echipaj al Ambulanței, fiind apoi preluată și transportată la spital.

Starea mașinii după accident indică un impact violent ale cărui cauze vor fi stabilite, în anchetă.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian