Magistrații buzoieni au revenit asupra controversatei decizii prin care șoferul responsabil de moartea adolescentului de 15 ani, spulberat pe Șoseaua Vadu Pașii, a fost plasat în arest la domiciliu.
Judecătorii hotărâseră ca bărbatul să nu mai stea în arestul IPJ Buzău și să fie plasat în arest la domiciliu. Decizia a stârnit un val de reacții publice, oamenii arătându-se indignați de această situație. S-a făcut inclusiv o petiție online prin care se cerea ca șoferul să nu fie lăsat să plece acasă. A fost chiar și un protest, prin care mai mulți buzoieni au cerut ca șoferul să nu fie lăsat să plece acasă.
Procurorii au contestat hotărârea, iar în final contestația acestora a fost admisă, ceea ce înseamnă că șoferul rămâne în arest.
”Admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău împotriva încheierii nr.218/21.02.2023 pronunţată în dosarul nr.826/200/2023/a1.2 al Judecătoriei Buzău. Desfiinţează încheierea atacată. În baza art.348 al.2 C.pr.pen. cu referire la art.207 al.6 C.pr.pen., constată că subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul G. N. şi în consecinţă menţine această măsură preventivă. În baza art.275 al.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În baza art.275 al.6 C.pr.pen., suma de 340 lei onorariu apărător din oficiu avansată Baroului de avocaţi Buzău din fondul special la Ministerului Justiţiei rămâne în sarcina statului. Definitivă”, se arată în soluția pe scurt pronunțată azi la Tribunalul Buzău.
Adaugă comentarii