Actualitate

Director adjunct al unei instituții din Buzău, găsit mort în casă. Ultima apariție într-o ședință nu trăda nicio problemă de sănătate

Unul dintre cei mai cunoscuți social-democrați și director al unei instituții importante din Buzău a fost găsit astăzi decedat, în locuință. Este vorba despre Cornel Diaconiță, director adjunct al Direcției Județene Agricole Buzău descoperit, făra suflare, în această după-amiază, în jurul orei 18.00. Moartea fulgerătoare a venit după o zi normală de lucru, în care nimic nu a anticipat vreo problemă de sănătate. De altfel, în ultima apariție într-o ședința publică, joi, la Colegiul Prefectural, când directorul adjunct al Direcției Agricole a prezentat un raport, nimic nu trăda vreo stare alterată de sănătate. Cauza probabilă a decesului ar fi un infarct care ar fi survenit în intervalul 16,00-18,00 de când Cornel Diaconiță a ajuns acasă până când a fost descoperit de soție.

Primele indicii ar fi că Diaconiță a decedat din cauza unui infarct miocardic, deși apropiații nu știu să fi suferit de afecțiuni coronariene. Adjunctul de la Direcția Agricolă avea în jur de 60 de ani și era membru PSD vechi. A mai ocupat în trecut funcția de director al S.C.Piețe Târguri și Oboare Buzău S.A.

Cornel Diaconiță era căsătorit cu artista Mădălina Manolache.