Actualitate SĂNĂTATE

A TREIA TRANȘĂ DE VACCINURI ANTI COVID AJUNGE LA BUZĂU. Câte persoane s-au vaccinat în prima săptămână a campaniei de imunizare

Județul Buzău primește o nouă tranșă de vaccinuri pentru imunizarea împotriva COVID-19. Este vorba despre a treia tranșă, dozele urmând să ajungă la Direcția de Sănătate Publică Buzău în doar câteva ore. Într-o intervenție în direct în emisiunea Focus News de la Focus Tv, medicul epidemiolog Carmen Scîntei a anunțat că autoritățile de sănătate publică din Buzău au comandat dozele iar mașina cu care acestea vor fi transportate în județ a plecat deja către centrul care distribuie vaccinurile. Dacă în primele două tranșe, Buzăul a primit câte 975 de doze, de data aceasta au fost solicitate mai puține doze, aproape jumătate din numărul inițial.

“Chiar în această noapte vor ajunge noi doze de vaccin în Buzău, fiind vorba despre a treia tranșă. Este plecată deja mașina să aducă dozele comandate. De această dată, am solicitat 500 de doze pentru a continua campania de vaccinare. Am solicitat mai puține vaccinuri, având posibilitatea ulterior să comandăm noi doze.”

Cele 500 de doze de vaccin anti COVID vor fi folosite în cea de-a doua etapă de vaccinare, care va începe în doar câteva zile. În prima etapă, destinată imunizării cadrelor medicale, s-au vaccinat circa 1500 de persoane, cele mai multe vaccinări fiind înregistrate în centrul de la Spitalul Județean. Campania a mers foarte bine, drept dovadă, din cele 1950 de doze primite până acum, o singură doză a fost pierdută.

“Este o satisfacție pentru noi să constatăm că lumea medicală a conștientizat importanța vaccinului și s-a prezentat la centrele de vaccinare așa cum a și afirmat inițial. S-au vaccinat până acum 1560 de persoane, astăzi (n.r. luni, 11 ianuarie) într-un număr destul de mare, peste 200 de persoane. Să sperăm că și mâine va fi o zi la fel de fructuoasă.”, a declarat la Focus Tv medicul Carmen Scîntei.

După o săptămână de la debutul campaniei de vaccinare, au rămas 3 centre funcționale: cel de la Spitalul Județean, Spitalul Smeeni și Spitalul Săpoca- Secția Ojasca. Centrul de la Spitalul Nehoiu, de pildă, și-a încetat activitatea după ce au fost imunizate toate persoanele care și-au exprimat dorința de a primi serul.