Actualitate

Accident după accident, noaptea trecută, în Buzău. Doi pietoni loviți, unul a murit pe loc

Un bărbat a murit și o femeie este în comă. Este bilanțul negru al nopții de luni spre marți, când pe șoselele din Buzău au avut loc două accidente cu pietoni.

Primul eveniment rutier s-a produs puțin după miezul nopții, la Poșta Câlnău. Un pieton care a vrut să traverseze Șoseaua Morții, prin loc nepermis, a fost lovit de un autocar. Din păcate, bărbatul nu a avut nicio șansă, lovitura fiind atât de puternică încât pietonul a murit pe loc.

”Din primele date de la fața locului a reieșit că autocarul condus pe direcția Vrancea către Buzău, de către un șofer în vârstă de 43 de ani, din Focșani, a surprins și accidentat un bărbat pieton, care s-ar fi angajat în traversarea drumului prin loc nepermis. Accidentul s-a soldat cu decesul pietonului, iar polițiștii fac verificări la acest moment, în vederea stabilirii identității acestuia”, informează IPJ Buzău.

La nici jumătate de oră, un alt pieton a fost lovit de o mașină, DJ203K, în Valea Părului.

”Din primele date de la fața locului a reieșit că autoturismul condus pe direcția Vintilă Vodă către Cernătești, de către o șoferiță în vârstă de 21 de ani, din Beceni,  a surprins și accidentat o femeie pieton, în vârstă de 42 de ani, din aceeași localitate, care s-ar fi deplasat pe partea carosabilă, în aceeași direcție de mers. Accidentul s-a soldat cu rănirea pietonului, acesta fiind preluat de ambulanță și transportat la spital pentru îngrijiri medicale”, informează IPJ Buzău.

Din păcate, femeia este în comă, iar medicii sunt rezervați în ceea ce privește șansele de supraviețuire.

În ambele situații, s-a întocmit dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au produs accidentele.

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian