Actualitate

Accidente pe două drumuri naționale, trafic dirijat

Accident după accident în județul Buzău. Două evenimente rutiere s-au produs aproape simultan, miercuri după amiază, pe două drumuri naționale.

Primul accident s-a produs pe DN22, în Boldu. Aici, un autovehicul a intrat într-un stâlp. Două persoane au avut nevoie de ajutorul echipajelor ISU. A intervenit echipa de descarcerare care a scos  2 persoane din mașină, conștiente. Victimele au fost transportate la spital. în continuare traficul este dirijat pe DN 22, la locul accidentului.

După doar câteva minute, un alt accident a fost înregistrat pe DN2E85, la Oreavul. Din primele date, 3 autovehicule s-ar fi ciocnit.  2 persoane sunt evaluate medical iar traficul este dirijat pe DN2E85.

Etichete