Pasionații de extrem au derulat încă o campanie de întrajutorare a oamenilor din zonele izolate . La fel ca în anii trecuți, mai mulți tineri și-au unit forțele, dar și bolizii cu numeroși cai putere, pentru a ajuta persoanele defavorizate din județ. Însă, anul acesta, parcă poveștile de viață ale celor ce le-au primit vizita, oameni simpli din Bisoca, pentru care o nouă zi înseamnă o nouă grijă, au fost mai apăsătoare, iar bucuria lor, mai mare, când au primit darurile.

Una dintre poveștile care i-au marcat pe oamenii de bine a fost cea a Măndiței, o femeie care își duce traiul singură de ani buni, fără să se plângă sau să ceară ajutor. Femeia trăiește într-un sat izolat din Bisoca, iar bucuria sa când și-a văzut curtea plină de tineri a fost atât de mare încât nu doar că i-a poftit în casă, dar chiar a încercat să-i răsplătească pentru gestul de a-i călca pragul. Cu o durere pe care o poartă în suflet de mulți ani, ea a ajuns și la povestea care i-a marcat viața, cea a pierderii fiului său.
Poza copilului plecat prea devreme într-o altă lume este pusă la loc de cinste, și pare că fiul își veghează mama. Moartea i l-a răpit într-un mod stupid: băiatul încerca să se încalțe cu o pereche de papuci, dar s-a împiedicat și a căzut, în cădere lovindu-se puternic la cap. Din păcate, lovitura a fost atât de dură, încât acesta și-a dat suflarea chiar sub ochii mamei.

O altă poveste impresionantă este a unui bărbat căruia viața pare că i-a schimbat rolul. În anii trecuți, el era cel care oferea ajutor celor aflați la nevoie, dar acum a devenit cel căruia i s-a întins o mână, pentru că avea nevoie. Totul s-a schimbat în momentul în care soția sa a fost diagnosticată cu o formă severă de cancer.
Nu a fost casă în care oameni aflați în suferință să primească o rază de speranță. Zeci de kilograme de alimente au ajuns pe mesele bisocenilor în cadrul acestei campanii umanitare, aducând un strop de bucurie în casele pline de amar.

Filmarea integrală a acțiunii umanitare o găsiți AICI.

Bisoca taram de basm!
Impresionant!