Evoluțiile meteorologice din zilele următoare vor aduce o schimbare radicală a registrului cu care am fost obișnuiți până acum. Meteorologii au emis deja o avertizare cod galben care va fi menținută cel puțin până marți dimineața la ora 10.00. Înaintea intrării în vigoare a codului galben, duminică, de la ora 12,00, este valabilă o informare meteorologică:
”Duminică vor fi mai ales ploi, apoi treptat vor predomina ninsorile, iar în Oltenia și Muntenia local se vor acumula 15…30 l/mp. Pe alocuri se va depune polei. Vântul va avea intensificări temporare cu viteze în general de 45…50 km/h.” anunță meteorologii.
De duminică, de la ora 18,00 și până marți, la ora 10,00, trebuie să ne așteptăm la ploi care se vor transforma în lapoviță și ninsoare, dar și la episoade de viscol.
”În cursul nopții de duminică spre luni (7/8 ianuarie) și în prima parte a zilei de luni (8 ianuarie) în jumătatea sudică a Moldovei, în cea estică a Munteniei și în Dobrogea vor fi mai ales ploi ce local vor depune polei, apoi vor predomina ninsorile. Vântul va avea intensificări cu rafale în general de 55…70 km/h și vor fi perioade cu viscol și vizibilitate redusă.”
Temperaturile, atât cele diurne, cât și cele nocturne, vor fi în scădere, mai spun meteorologii. Marți, așteptăm maxime preponderent negative, cuprinse în general între -8 și 0 grade, iar în noaptea de marți spre miercuri (9/10 ianuarie) va fi ger în nord, centru și est, cu minime termice de până la -20…-18 grade.








Adaugă comentarii