Actualitate

Acum, în școli! Cel mai greu moment pentru elevii pandemiei

După doi ani în care au învățat mai mult online, mii de elevi încep de astăzi testările scrise menite să arate cât de pregătiți sunt pentru examenul maturității. Este vorba despre elevii claselor a XI-a și a XII-a care de luni încep simulările pentru BAC. Sunt practic tinerii care au petrecut cea mai parte a liceului în online și care acum trebuie să față celui mai complex examen pe care l-au susținut până acum. Prima probă pe care o au de trecut este simularea la limba și literatura română pentru care, în Buzău, sunt înscriși peste 3000 de elevi.

Daniela Palcău, inspector IȘJ Buzău

Simularea de anul acesta este extrem de importantă tocmai pentru că poate arată sincopele pe care le au acești elevi astfel încât acestea să poată fi remediate până la examenul din iunie, în cazul elevilor de clasa a XII-a.

Probele la simularea BAC 2022 încep la ora 9:00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30. Elevii au la dispoziție trei ore pentru elaborarea unei lucrări scrise la simularea Bacalaureatului 2022 .

Următoarea probă, cea obligatorie a profilului, va fi pe 29 martie, iar ultima testare, cea de la proba la alegere a profilului, va avea loc pe 30 martie. Rezultatele vor fi afișate pe 14 aprilie.

De asemenea, de săptămâna viitoare, în perioada 4-6 aprilie, și elevii claselor a VIII-a vor susține simulările la Evaluarea Națională 2022.