Actualitate

Adio locuri de parcare pe Bulevardul Unirii. Vezi, AICI, pe ce tronson și de când nu-ți mai poți lăsa mașina

Lucrările de reabilitare a celei mai importante artere din municipiul Buzău, Bulevardul Unirii, intră într-o nouă etapă. Încep lucrările de amenajare a stațiilor de autobuz. Iar odată cu aceste lucrări, și locurile de parcare din zonă vor fi eliminate.

De săptămâna viitoare, contructorul care se ocupă de reabilitarea Bulevardului Unirii va demara lucrările de realizare a noilor stații în care buzoienii vor aștepta mijloacele de transport în comun dar și a gurilor de scurgere a apei. Pentur ca muncitorii să își poată face treaba, de luni vor fi instituite restricții pe Bulevardul Unirii, pe tronsonul cuprins între intersecția cu Calea Eroilor și intersecția cu strada Patriei. Aici, parcarea autoturismelor va fi total interzisă.

” Începând cu data de 05.09.2022, circulația autovehiculelor pe Bdul Unirii, km 2+600 – km 3+380, tronsonul cuprins între intersecția cu Calea Eroilor și intersecția cu strada Patriei, se va desfășura pe banda de lângă ax, pe sensul de mers Calea Eroilor – Patriei, iar parcarea autoturismelor pe tronsonul menționat va fi eliminată datorită începerii lucrărilor de realizare a gurilor de scurgere și a stațiilor de autobuz”, anunță Primăria Buzău.

Constructorul estimează că lucrările vor dura circa 2 săptămâni,dar perioada poate suferi modificări, în funcție de condițiile meteo.

Autorul știrilor

Elena Petre

2 Comentarii

Apasă aici pentru a publica un comentariu

  • Ne primește în fata casei sale dl primar sau dl viceprimar sa lasă mașinile? Întreb pentru ca noi, cetățenii, devenim cantitate neglijabila din câte observ.

  • Minunat! Inceputul scolii va fi cu adevarat un calvar!!! S-a gandit cineva si la acest aspect? Daca da, oricum nu le pasa. Este clar!!!