Inspectoratul Școlar Județean Buzău a publicat ierarhia candidaților din județ în vederea admiterii la liceu. Anul acesta, repartizarea computerizată va fi realizată strict pe baza mediei de la Evaluarea Națională, media din anii de gimnaziu nemaifiind luată în calcul ca în anii trecuți.
Astfel, anul acesta 17 elevi din Buzău nu au nicio emoție că nu vor intra la liceul dorit. Este vorba despre tinerii care au obținut media 10 la evaluare. Medii de admitere foarte bune au și alți zeci de candidați. Sunt 20 de elevi care au medii peste 9,90.
Ierarhia completă, AICI.
Ierarhia candidaților este o etapă care îi ajută pe tineri să știe exact pe ce loc sunt și ce șanse au la admitere.
“Ierarhia la nivelul județului, adică ordinea mediilor pentru cei care au participat la Evaluarea Națională, este reperul sau punctul de la care trebuie să plece părinții și elevii. Trebuie să țină cont și de faptul că pentru liceul teoretic numărul de elevi la clasă este de 26, pentru liceele vocaționale și liceul tehnologic, 24 de elevi la clasă. Deci, și acest aspect este de luat în calcul”, a explicat, la Focus Tv, inspectorul școlar Elena Iordache.
Acum, după aflarea rezultatelor și a locului pe care îl ocupă fiecare candidat la nivel de județ, absolvenții de gimnaziu se pregătesc pentru admiterea la liceu. Potrivit calendarului anunțat de Ministerul Educației, între 6 și 17 iulie este programată etapa de completare a fișelor de opțiuni pentru înscrierea la liceu, iar repartizarea computerizată are loc pe data de 19 iulie. l
Adaugă comentarii