Conducerea PNL Buzău a convocat, vineri, Comitetul de Coordonare Județean, pentru a alege președintele organizației. Unic canidat și președinte interimar numit în decembrie anul trecut, Adrian Mocanu a fost validat în funcția de președinte. Alegerile au avut loc la un cort de evenimente de la marginea orașului, iar liberalii au anunțat prezența a circa 1000 de oameni.
Invitați de la Centru au fost ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Adrian-Ioan Veștea, președintele OFL, senator Nicoleta Pauliuc, președinții Consiliilor Județene Giurgiu și Ilfov, Toma Petcu și Hubert Thuma, respectiv președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa. Deși invitat la eveniment, liderul Nicolae Ciucă a ales să participe la o întâlnire cu liberalii din Maramureș.
Ales în funcția de președinte al PNL Buzău, Adrian Mocanu și-a anunțat obiectivele:
„Urmează 4 ani grei, în care primarii și aleșii liberali trebuie să-și demonstreze valoarea. Trebuie să devenim și mai vizibili, să fim și mai vocali, iar vocea noastra să ajungă la oameni. Trebuie să creștem împreună, să avem organizații locale în toate cele 87 de localități ale județului, cu structuri clar definite, cu președinte, vicepreședinte și, mai ales, cu oameni noi. Să întărim organizațiile pe care le avem, să atragem oameni de calitate, harnici, cu un cuvânt greu de spus, care pot face ceva pentru comunitate. Să le arătăm tuturor că liberalii nu sunt doar membri de partid, ci sunt o stare de spirit.”
Un zero barat….un aliat de nădejde al psd.
Cea mai proastă alegere. S a săturat lumea de neamul lor.