Actualitate

Alertă la Buzău! Primul suspect de COVID-19 venit din străinătate, trimis în carantină

Autoritățile de sănătate publică sunt în alertă după ce au fost înștiințate, prin sistemul internațional de alertă rapidă, că un tânăr care a ajuns la Buzău ar fi fost confirmat cu COVID-19 în Austria. Bărbatul a ajuns în județ în urmă cu două zile și a intrat direct în carantină.

Potrivit Direcției de Sănătate Publică Buzău, notificarea prin sistemul internațional de alertă rapidă a ajuns la instituția buzoiană, în urmă cu două zile. Autoritățile austriece au comunicat că buzoianul s-a testat înaintea călătoriei spre România, iar rezultatul a apărut după plecarea lui. Epidemiologii din Buzău l-au identificat și i-au cerut să stea în carantină. Cum la DSP nu a ajuns și un buletin de analiză care să confirme diagnosticul, epidemiologii au decis să-l testeze, din nou, pe buzoian. În cursul zilei de ieri un echipaj al Ambulanței a mers la domiciliul tânărului și i-a recoltat probe pentru un test RT-PCR.

„La această dată, noi avem o singură persoană carantinată care este venită din Austria, care se simte foarte bine și pe care am și verificat-o și așteptăm să vină azi de la laborator rezultatul testului, care pentru noi n-a fost foarte concludent vizavi de testarea făcută în Austria și comunicată fără un buletin ca suport fizic care să ajungă la noi și să demonstreze această pozitivitate. Nu putem să-i spunem suspect, nici nu știu dacă se va confirma cu coronavirus, pentru că testele făcute în afară au fost teste orientative, i s-a făcut un test PCR, al cărui buletin nu-l avem, nu știm nimic despre el. I s-a comunicat prin telefon că este pozitiv și ni s-a comunicat și nouă prin sistemul de alertă rapidă. L-am identificat și am considerat că cel mai înțelept este să-l mai testăm și noi o dată, ca să știm despre ce vorbim și dacă se va dovedi că este pozitiv va rămâne în continuare în carantină”, a spus Carmen Scântei, medic epidemiolog DSP

Vestea bună este că bărbatul nu are niciun semn de boală.

”El este asimptomatic în toată această perioadă de care noi vorbim, dar va rămâne în continuare în izolare până la venirea rezultatului.  Dacă va fi pozitiv, proba va pleca la secvențiere. Este un bărbat tânăr, care a venit din Austria”, a mai spus Carmen Scântei.

La Buzău se simte deja o creștere a numărului persoanelor întoarse în această perioadă din străinătate.

” În ultimele zile, creșterea numărului persoanelor care vin din țări UE sau terțe s-a dublat sau putem spune că s-a triplat față de valoarea de la care am pornit. Am ajuns în medie la 150 de persoane pe zi, fie că vorbim de cetățeni români plecați în afară, fie că sunt cetățeni străini care vin în România de sărbători”, a spus Scântei.

Toate aceste persoane sunt monitorizate printr-o nouă procedură stabilită ieri, la nivel național.

” A apărut astăzi în Monitorul Oficial, cu aplicabilitate în 3 zile, o decizie comună mai multor ministere care va presupune obligativitatea întocmirii unui referat electronic de către persoanele care ajung în țară, indiferent din ce zonă, indiferent din ce țară, și care, în mod automat vor fi introduse sau nu în carantină, care vor fi supravegheate prin DSP, iar neconformarea se propune a fi sancționată de organul de control al DSP-ului” a spus Scântei.

Potrivit DSP Buzău, joi erau în carantină 1.239 de persoane.

Autorul știrilor

Marilena Dinu

1 Comentariu

Apasă aici pentru a publica un comentariu

Lasă un răspuns la DDC Cancel reply