Actualitate

Amenzi aplicate în magazinele din Piața Centrală! În ce condiții se vând carnea de miel și peștele

Traveler

Înaintea unuia dintre cele mai aglomerate weekenduri de peste an, inspectorii Direcției Sanitar Veterinare împreună cu polițiștii de la Poliția Economică au descins în magazinele din Piața Centrală. S-au verificat, în special, magazinele alimentare, dat fiind faptul că mai sunt doar două zile până la Duminica Floriilor, iar buzoienii ies să-și facă aprovizionarea pentru masa de sărbătoare.

După câteva ore în care au luat la verificat fiecare agent economic, echipele de control al tras și primele concluzii: există în continuare patroni care nu respectă legea și vând în condiții nesigure, din punct de vedere igienico-sanitar, alimente. Mai exact, este vorba despre mai multe magazine ce comercializează lactate și carne și produse din carne care au și fost sancționate pentru neregulile găsite de inspectorii DSV.

”Astăzi a avut loc o acțiune de control în Piața Centrală care a avut ca scop verificarea agenților economici care comercializează produse alimentare. În urma verificărilor au fost aplicate trei amenzi în valoarea totală de 6.000 de lei”, a declarat Iulian Moca, purtător de cuvânt DSV Buzău.

În special, neregulile găsite vizau lipsa etichetelor sau etichetarea necorespunzătoare fapt care poate ascunde probleme grave cum ar fi termenul de valabilitate al produsului respectiv precum și depozitarea în condiții improprii, care, la fel, poate duce la alterarea produselor alimentare.

”Sancțiunile au fost aplicate pentru depozitare și etichetare necorespunzătoare la produse lactate și la carne”, a spus Iulian Moca.

Totuși, există și o veste bună, crescătorii de ovine care au adus carne de miel în spațiul special amenajat în Piața de Lactate respectă toate condițiile igienico-sanitare astfel că buzoienii pot cumpăra în siguranță, spun reprezentanții DSV.

”La nivelul spațiului de comercializare a mieilor nu au fost constatate nereguli, deci activitatea se desfășoară cu respectarea normelor igienico-sanitare în vigoare. Nici la magazinele care vând pește nu au fost depistate probleme”, a spus Iulian Moca.

Cât costă un kilogram de carne de miel citiți aici.  

Și polițiștii au găsit nereguli și au aplicat amenzi. Mai exact, 3 sancțiuni contravenționale la Legea 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, în valoare totală de 6.600 de lei. De asemenea, polițiștii au confiscat 3.833 de lei deoarece nu erau justificați conform Legii 28/1999.