Rețineri, seara trecută, la capătul multor ore de audieri în cazul unei rețele care acționa regional și aproviziona piața de droguri din Buzău, dar și consumatori din penitenciare. Opt persoane au ajuns în arest, iar vineri vor fi duse în sala de judecată cu propuneri de arestare preventivă.
Din ceea ce știu până acum anchetatorii, din 2021 şi până în prezent, 20 de persoane, cu vârste între 16 şi 56 de ani, constituite într-o rețea s-ar fi aprovizionat cu droguri de risc şi substanţe cu efect psihoactiv de la persoane din Galaţi şi Brăila, pe care le-ar fi vândut în Buzău. O parte din droguri ar fi fost introduse, în diverse penitenciare, unde ar fi fost vândute deţinuţilor.
”Drogurile/produsele psihoactive, ce se prezentau sub formă de materie vegetală ori substanță pulverulentă, erau introduse în penitenciar prin pachete în care erau disimulate printre alimente, medicamente și articole vestimentare aduse deținuților de către vizitatori, prin scrisori impregnate cu asemenea substanțe interzise și trimise deținuților ori care erau ambalate in diverse recipiente ori pachete de țigări (ce păreau folosite) aruncate în curtea penitenciarului sau lăsate lângă gardul împrejmuitor al penitenciarului în cauză de unde erau preluate de către deținuți. În plus, au existat situații în care substanțele interzise erau preluate de deținuți din anumite locuri din incinta instanțelor unde fuseseră lăsate, în prealabil, în mod conspirat, de membrii grupului infracțional, cu ocazia aducerii lor pentru desfășurarea ședințelor de judecată. ” se arată într-un comunicat al DIICOT.
Ample percheziții au avut loc ieri dimineață la 32 de locuințe ale suspecților din Buzău, Galaţi, Brăila, Vrancea şi Tulcea. Douăzeci de persoane au fost duse la audieri la sediul D.I.I.C.O.T. Biroul Teritorial Buzău, iar opt dintre ele și-au petrecut noaptea în arest. La percheziții au fost ridicate 90 de grame de substanţe care păreau a fi etnobotanice, cannabis pulbere și semințe, zeci de mii de lei și 19 telefoane mobile.
Detalii AICI.
Adaugă comentarii