Actualitate

Anchetă la Poliția Locală după ce un angajat a fost prins cu vinul neplătit în rucsac

Anchetă la nivelul Poliției Locale după ce un angajat al instituției, aflat în concediu, a fost prins că nu a plătit o cutie cu două sticle cu vin pe care a luat-o de pe rafturile unui supermarket și a introdus-o într-un rucsac. Conducerea Poliției Locale trebuie să stabilească dacă angajatul, un buzoian de 48 de ani, a vrut să fure vinul a cărui valoare depășea cu puțin 30 de lei, sau doar a uitat să-l achite.

Totul s-a petrecut miercuri după amiază când polițistul local care nu era în timpul serviciului a mers la un supermarket din Buzău de unde a cumpărat mai multe bunuri. Bărbatul nu a avut coș de cumpărături, ci a ținut în mână produsele luate de pe rafturi. O cutie cu două sticle cu vin a introdus-o într-un rucsac. La casă, omul a plătit tot, mai puțin cutia cu vin din rucsac. În timp ce ieșea din zona caselor de marcat, bărbatul a fost oprit de un agent de securitate, care a observat totul, și care a alertat apoi Poliția.  Luat la întrebări de polițiști, polițistul local  a declarat că a uitat să achite vinul pe care-l avea în rucsac.

În acest caz, polițiștii din cadrul IPJ au deschis dosar penal pentru furt în timp ce conducerea Poliției Locale a demarat propria anchetă, potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Locale, Sorin Trifan:

Oamenii legii trebuie să stabilească, acum, intențiile clare ale polițistului local, după care vor dispune măsuri în consecință.