Anunț surprinzător al președintelui Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu.
La finalul ultimei ședințe din acest an a miniparlamentului județean, Petre Emanoil Neagu a anunțat că imediat după Anul Nou va renunța la funcția politică pe care o deține în Partidul Social Democrat. Neagu este președinte executiv al organizației județene a PSD Buzău, funcție pe care spune că nu vrea să o mai ocupe de anul viitor. Rămâne însă simplu membru de partid, urmând să se concentreze pe activitatea de președinte al Consiliului Județean :
„În anul 2021 nu mai am target o funcție politică, ci singurul target este ca, împreună cu colegii din Consiliu Județean să ducem la îndeplinire proiectele pentru a putea să răspundem doleanțelor cetățenilor. Pe 27 septembrie m-au votat peste 100.000 de oameni, adică aproximativ 27-30% din populația cu drept de vot, și de aceea, nu pot face politica propriului partid, ci trebuie să fac politica cetățenilor. De aceea, probabil, de la 1 ianuarie nu voi mai deține nici o funcție politică în partid, pentru că sunt destui oameni tineri care pot să ocupe aceste funcții. 99,9 la sută mă voi retrage din funcția de președinte executiv”, a declarat Petre Emanoil Neagu.
Retragerea lui Petre Emanoil Neagu din funcția de președinte executiv al PSD vine după mai multe tensiuni pe care le-a trăit în ultimele luni în interiorul filialei județene. Înainte de alegerile locale, Neagu s- a aflat în război deschis cu colegul său de partid, Constantin Toma, care este președinte al filialei municipale a PSD. Toma a anunțat atunci că nu îl susține pe Neagu pentru președinția Consiliului Județean, ci pe Lucian Romașcanu.
Războiul dintre cei doi a fost tranșat de liderul PSD, Marcel Ciolacu, însă, cel mai probabil, a lăsat urme adânci, care ar putea sta la baza deciziei anunțate de Petre Emanoil Neagu în ultima ședință a Consiliului Județean din acest an.
NEAGU este singurul baiat destept din toata clasa politica a judetului asta de la revolutie !Felicitarile mele !
PRIMAR TREBUIE SA FIE MINIM 2 MANDATE !