Actualitate

Anunț de ultimă oră privind școlile. Ministerul Educației a emis ordinul

Ministerul Educației a transmis, în urmă cu puțin timp, inspectoratelor școlare și autorităților locale ordinul prin care se deecide suspendarea cursurilor pentru o perioadă de 30 de zile. Ordinul conține trei articole, primul făcând referire la faptul că ”Începând cu data de 09.11.2020 se suspendă, pentru o perioadă de 30 de zile, activitățile didactice care impun prezenă fizică în unitățile de învățământ preșcolar, primar, gimnazial, liceal, postliceal a preșcolarilor și elevilor.”

Cel de-al doilea articol al ordinului semnat de ministrul Monica Anisie prevede trecerea în on-line a tuturor activităților didactice, conform Metodologiei –cadru privind desfășurarea activităților didactice prin intermediul tehnologiei și al internetului.

Ordinul mai precizează că responsabilitatea asigurării mijloacelor tehnice pentru desfășurarea cursurilor online revine inspectoratelor școlare, respectiv unităților de învățământ.

Așadar, de luni, toți școlarii și preșcolarii, dar și cursanții școlilor postliceale, rămân acasă, pentru o perioadă de 30 de zile. Unitățile de învățământ au obligația de a comunica modul în care s-au desfășurat pentru organizarea cursurilor online.



Publicitate