Actualitate Șansa de Berca

GLOBULEȚE, PICTATE CU IMAGINEA CASELOR TRADIȚIONALE DIN ȚINUTUL BUZĂULUI! Povestea pictoriței din Berca

Deși până la sărbătorile de iarnă mai sunt săptămâni bune, în atelierele meșterilor populari se muncește aproape fără oprire. Comenzile au început să curgă, așa că cei mai mulți dintre ei trudesc, deja de mai bine de o lună, la globulețele care vor decora pomul de Crăciun.

Unul dintre artiștii care dau unicitate decorațiunilor de iarnă este și Mihaela Popescu. În micul său atelier din Berca, înconjurată de culori, printre obiectele deja lucrate, și ascultând muzică ambientală, pictorița migălește la un globuleț.

Mihaela pictează de când se știe. Culorile au atras-o de mică, iar pictura reprezintă un refugiu de liniște. Când intră în atelier, uită să mai iasă cu orele.

”Sunt un pictor autodidact. Întotdeauna mi-a plăcut să așez pe orice fel de material, nu neapărat doar pe cele convenționale. Am pictat pe piatră, sticlă chiar și pe parchet. Mi-au plăcut culorile. A fost un fel de a pleca într-o lume colorată. La un moment dat, era și un refugiu”, a povestit pentru șansanews.ro Mihaela.

De mai bine de 20 de ani dragostea pentru culori s-a transformat-o în mod plăcut de a oferi bucurie și celor dragi, prin obiecte personalizate. De fiecare dată simțea apreciere, sufletul i se umplea de fericire, iar asta a făcut-o să continue. Acum pictează orice: de la căni, vaze, pereți, tablouri și decorațiuni de sărbători.

”Începuturile au fost din copilărie, dar mai serios m-am apucat din 1998. Mi-am luat niște culori și m-am apucat pe niște cartoane, vaze, pahare și am văzut că în urma migalei iese ceva frumos și îmi umplea sufletul de bucurie. În plus ofeream și celor din jur o bucurie. Am fost plăcut surprinsă să văd că lumea care apreciază chiar își dorea anumite lucruri pictate. De exemplu, am recondiționat niște lămpi mai vechi. Le-am înfrumusețat cu diferite decoruri”, a spus pictorița din Berca.

Pentru Crăciun, globulețe cu imaginea caselor tradiționale

Mihaela pictează tot cei se pare frumos. O inspiră natura și tot ce o înconjoară. Pictorița din Berca spune despre sine că în picturile sale se regăsesc, cel mai des, peisajele și florile. Picturi realiste.

Anul trecut însă, în colaborare cu Ținutul Buzăului, a venit cu idee inedită: globulețe cu imaginea caselor tradiționale. Și pe cât de neobișnuită a fost această idee pe atât a fost de apreciată.


”Mihaela Popescu ne ajută să așezăm pe ramuri imagini din Ținutul Buzăului. Este vorba de case tradiționale pe care le-am găsit în călătoriile noastre, de păsări care iernează în aceste locuri, de animale din ogradă sau păduri, sau de locuri și simboluri tradiționale. Mihaela este o pictoriță din Berca, care folosește mai multe tehnici de pictură pe diferite materiale (pânză, lemn, piatră, sticlă). Se lasă inspirată de ceea ce vede în jurul ei, în special de peisajele zonei. Tocmai de aceea, printre subiectele ei preferate găsim vulcanii noroioși”, spun reprezentanții Ținutul Buzăului pe site-ul propriu.

Ideea este dusă mai departe și anul acesta așa că de o lună de zile Mihaela migălește la globulețe ingenioase.

”Mi-am făcut un mic atelier la domiciliu și acolo stau cu orele . Uit să mai ies de multe ori. Momentan lucrez la niște globuri foarte ingenioase cu căsuțe tradiționale românești din Ținutul Buzăului care aduc bucurie și schimbă un pic sensul tradițiilor de Crăciun, aduc o notă aparte pomului de Crăciun. Deocamdată, pictez două modele de case, dar în scurt timp sper să pun pe globulețe și o a treia imagine. Sunt case vechi, cu prispe înalte, construite din materiale naturale. Am mai făcut și cu păsări autohtone cum ar fi pițigoiul codat sau măcăleandru, păsări care nu pleacă pe timpul iernii de la noi, din Buzău”, ne-a povestit artista din Berca.

La un globuleț se lucrează și opt-nouă ore. Totul este făcut cu mate atenție pentru fiecare detaliu. Globulețe din sticlă, unicat dar purtând o amprentă tradițională buzoiană se vând pe site-un Ținutului Buzăului cu prețul de 130 de lei bucata.



Publicitate