Au fost percheziții, ieri, la Buzău într-un dosar de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals. Vizate de polițiștii de la investigarea criminalității economice au fost 23 de persoane, cu vârste între 23 și 50 de ani, care, cu ajutorul unor adeverințe false de venit, au luat bani împrumut de la mai multe case de ajutor reciproc din județ, fără ca apoi să plătească vreo rată.
”Din cercetările efectuate de către polițiști s-a stabilit că, în perioada 2018-2022, bănuiții ar fi întocmit și ar fi folosit adeverințe false de venit, din care ar rezulta că aceştia erau angajaţi ai 17 societăţi comerciale, obţinând în acest fel credite de la diferite case de ajutor reciproc, cu sediul social în Buzău. În urma investigaţiilor a reieşit că persoanele nu ar fi fost angajate la societăţile respective, astfel că în evidenţele instituţiilor specializate nu figurau ca angajaţi. Mai mult, în urma primirii contravalorii creditelor, bănuiţii nu ar fi achitat ratele aferente acestuia. Prejudiciul a fost estimat la peste 200.000 de lei”, a declarat Ane-Mari Vrapciu de la IPJ Buzău.
În urma perchezițiilor au fost ridicate mai multe documente şi tehnică de calcul, iar 10 persoane au fost duse la poliție pentru audieri. Polițiștii continuă cercetările.
Adaugă comentarii