Actualitate

Auto-recenzarea la Buzău, sub așteptări! Autoritățile nu au nici o explicație

Au trecut aproape 3 săptămâni de când a început recensământul populației și locuințelor, dar buzoienii nu se înghesuie să completeze chestionarele. Sunt puține persoane care se auto-recenzează în fiecare zi.

Potrivit directorului Direcției de Statistică Buzău, Cornelia Geambașu, circa 3000 de persoane se auto-recenzează în fiecare zi. După 16 zile de când a început recensământul, în județul Buzău au fost completate aproximativ 36 000 de chestionare. Ca număr de chestionare, cele mai multe au fost completate în municipiul Buzău, însă, când vine vorba de procentul de acoperire la nivel de localitate, mediul rural stă cel mai bine. Ca procent, cele mai multe chestionare au fost completate la Buda, Chiojdu, Săpoca, Glodeanu Sărat și Siriu.

Modul în care decurge auto-recenzarea la Buzău nu este însă așa cum sperau autoritățile, numărul buzoienilor care aleg să completeze chestionarele fiind mult mai scăzut decât se estima inițial.

”Eu nu pot spune că sunt mulțumitoare cifrele. M-am așteptat la un procent mult mai mare de auto-recenzare voluntară, mai ales în mediul urban, pentru că este vorba și despre acea zi liberă pe care o pot primi salariații, pentru că cel puțin în ceea ce-i privește pe salariații din administrația publică nu cred că au o problemă în a completa acele chestionare online. Nu este mulțumitor. Mai ales că există și acele puncte pentru auto-recenzarea asistată, unde e asistată populația care dorește, care nu are dispozitiv sau nu știe să completeze online ori să folosească o adresă de e-mail”, a declarat, pentru Șansa News, directorul Direcției Județene de Statistică Buzău, Cornelia Geambașu.

Autorul știrilor

Elena Petre

1 Comentariu

Apasă aici pentru a publica un comentariu

  • Raspunsul il gasiti in lehamitea fata de autoritati, stat. Un oras sarac pentru cei de rand, cu salarii mici, cu delincventa in crestere, cu imposibilitatea de a accesa un job la stat “fara sustinere”, cu taxe mari, cu santiere “in lucru” in mai fiecare cartier, in fapt in stagnare, fara locuri de parcare, fara predictibilitate in evolutie, imprafosat, tot mai lipsit de confort pentru omul de rand. Dezinteres real.