Actualitate SĂNĂTATE

AUTORITĂȚILE VOR SĂ AMENAJEZE UN CENTRU DE VACCINARE DRIVE-THRU, LA BUZĂU. Care este principala problemă de care se lovesc

sursa adevarul.ro
sursa foto adevarul.ro

Buzăul ar putea avea, de luna viitoare, un centru drive-thru pentru vaccinarea anti coronavirus. Momentul deschiderii acestui centru depinde însă de cât de repede va fi găsit personalul medical care să se ocupe de imunizarea buzoienilor.

Într-o videoconferință care a avut loc marți, 27 aprilie, prefectul de Buzău, Silviu Iordache, a anunțat că autoritățile au în plan amenajarea unui punct de vaccinare tip drive-thru, adică un loc special în care buzoienii să ajungă cu mașina personală și să fie vaccinați, fără programare. O parcare a unui hipermarket din municipiu ar urma să fie folosită pentru amenajarea punctului de imunizare.

“În ultima săptămână, în privinţa vaccinării, am avut conversaţii cu mediul economic, astfel încât să putem trimite echipele mobile la operatorii economici şi să vaccinăm cât mai multe persoane. Echipa mobilă care merge în zona rurală a judeţului Buzău va începe astăzi deplasarea în zonele unde nu există medici de familie, şi avem speranţa că la sfârşitul săptămânii viitoare vom deschide un centru „drive-thru” în una din parcările unui hipermarket din municipiul Buzău. Depindem doar de prezenţa personalului medical.”, a declarat prefectul Silviu Iordache.

Va mai dura, însă, până când centrul respectiv va fi amenajat și va deveni funcțional. Principala problemă o reprezintă lipsa cadrelor medicale care ar trebui mobilizate pentru această acțiune. Autoritățile încearcă să identifice medicii și asistentele dispuși să vaccineze populația în acest punct, însă, deocamdată, nu au fost găsite soluții.

“Stadiul de realizare, deocamdată, nu pot spune că a depăşit 50% pentru că încă nu am găsit o echipă cu care să lucrăm în acest centru pe care îl dorim şi noi. Ar urma să fie deschis într-o parcare a unui hipermarket. De-asta ne-am luat şi un interval mai lung ca să putem, între timp, să investigăm şi să reinvestigăm tot corpul medical în ideea în care vom obţine participarea de care avem nevoie pentru realizarea acestui centru.”, a declarat pentru șansanews.ro medicul epidemiolog Carmen Scîntei, de la DSP Buzău.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian