Actualitate

AUTOSTRADA A7, ÎNCĂ O ETAPĂ ÎNCHEIATĂ! Urmează lansarea licitației pentru construcție (VIDEO)

Încă o etapă depășită fără probleme în realizarea autostrăzii A7, care va trece prin Buzău către Moldova. Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici, astfel că autostrada Ploiești-Buzău poate trece la etapa următoare. Anunțul cu pașii făcuți în realizarea acestui proiect, pe care de altfel l-a susținut încă din campania electorală, a fost făcut de senatorul PNL, Vlad Pufu. Într-o postare pe Facebook, senatorul liberal explică, în detaliu, ce reprezintă acordul primit și care sunt etapele următoare.

După ce la finalul lunii martie, primea acordul de mediu pentru primul tronson din autostradă, respectiv Ploiești-Buzău, astăzi cel mai așteptat proiect de infrastructură rutieră din județ a făcut pasul final înaintea lansării licitației pentru construcție.

”Am aprobat astăzi indicatorii tehnico-economici, adică investiția A7 Ploiești-Buzău. Este un moment mare pentru acest proiect, practic, este asumarea că acest proiect se va face, aprobarea investiție de către Guvernul României. Ce este absolut special la acest proiect, și vă spun ca om care urmăresc de 10 ani infrastructura, este că acest moment va fi urmat imediat de pași concreți, adică, fiind un proiect care a fost pregătit în ultimii doi ani la stadiul de detaliu, cu proiect tehnic, cu partea de exproprieri, de relocări de utilități, deja avem în curs exproprierile și vor fi lansate cât de curând, iar licitația pentru construcție, deci, pentru execuție va fi lansată până la sfârșitul lunii mai”, a spus Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor, la finalul ședinței de Guvern.

Vestea bună a fost anunțată imediat și de senatorul Vlad Pufu. Liberalul a scris despre ce înseamnă decizia luată și ce pași urmează.

”Autostrada A7, se apropie lansarea licitației pentru execuție. Azi, Guvernul a anunțat, prin ministrul Transporturilor, aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru realizarea tronsonului Ploiești-Buzău din Autostrada A7. Tronsonul va avea o lungime de 63 km, 6 noduri rutiere, 160 de ha perdele forestiere și spații speciale pentru încărcare auto electrice.  Încă de la preluarea mandatului, m-am preocupat permanent de stadiul documentației și am spus, în repetate rânduri, că până la finele lunii mai se va licita execuția lucrărilor. Între timp, vor începe și exproprierile, astfel încât, odată desemnat, constructorul să își poată desfășura nestingherit activitatea. De asemenea, un alt aspect foarte important este că sectorul Ploiești-Buzău din Autostrada A7 va fi finanțat din bani europeni prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă”, a anunțat Vlad Pufu.

În plus, este de menționat că realizarea autostrăzii A7 este unul dintre proiectele unde pașii au fost făcuți unul după altul, fără nicio pauză. Este de altfel și precizarea făcută de Cătălin Drulă, care a subliniat de la semnarea contractului constructorul va intra pe teren la treabă.

”Aici lansăm licitația chiar luna aceasta, facem exproprierile chiar acum. Nu vom mai avea toate acele situații neplăcute, în care spunem că proiectul a fost făcut acum 10 ani şi au apărut diferențe în teren și nu avem exproprieri și că se mai amână dintr-un motiv sau altul. Nu, pur și simplu, la semnarea contractului, care depinde de durata desfășurării licitației, după cum știți, să zicem, un caz optimist ar fi 4-6 luni, acum mai depinde și de partea de contestații, dar știu că sunt în lucru și la nivelul Guvernului și al Parlamentului legislații care să facă mai favorabilă, mai rapidă partea de contestații. În orice caz, de la semnarea contractului, constructorul poate intra direct în teren. Nu urmează o pauză, un an de zile, doi ani de zile până când efectiv vedem lucrări”,  a spus Cătălin Drulă.

Într-un stadiu similar sunt și celelalte sectoare de autostradă despre care ministrul Transporturilor a precizat că pot fi scoase la licitație, de asemenea, în acest an.

”Următoarele sectoare, Buzău-Focșani, Focșani-Bacău și Bacău-Pașcani din această autostradă sunt într-un stadiu similar. Este vorba de un decalaj de câteva luni, nu am exact calendarul în minte în momentul de față, dar este în jur de trei, patru luni între fiecare secțiune. Deci, anul acesta cred că pe toate, până la Pașcani, este vorba de 320 de km de autostradă, le putem scoate la licitație, repet, e vorba de licitație de execuție. Partea de proiectare este făcută deja de companie, deci, se poate intra deja în teren când semnăm contractul”, a mai anunțat Cătălin Drulă.

Autostrada A 7 se va întinde la Ploiești până la Pașcani, iar o secțiune din aceasta este deja deschisă. Este vorba despre o porțiune de 16 km din centura orașului Bacău, care se suprapune cu traseul autostrăzii A7. Drumul de mare viteză ce va lega Capitala de Moldova va avea o lungime totală de circa 340 de km. Pe un traseu paralel cu actualul DN 2 B, autostrada va porni din A3 București-Ploiești, va avea noduri rutiere conectate la infrastructura deja existentă, pasaje, poduri, perdele forestiere și parcări.

Porțiunea de la Ploiești la Buzău, denumită Muntenia Expres, va avea 63 de kilometri, este estimat că se va construi în 24 de luni și că ar putea costa 12,27 milioane de lei, din care 85 % vor fi fonduri externe nerambursabile.