Tragedie fără margini, astăzi, la Cilibia. Două persoane au decedat după ce mașinile în care se aflau s-au ciocnit frontal. Este vorba despre cei doi șoferi, o femeie din Nehoiu și un bărbat din Brăila. În plus, 3 persoane din mașina de Brăila, rude ale șoferului, au ajuns la spital, cu mai multe traumatisme.
Din primele date, accidentul s-a produs după ce femeia de 65 de ani, din Nehoiu, a încercat să depășească mașina din fața sa. Numai că manevra nu i-a reușit. Din sens opus venea mașina în care se afla o familie din Brăila. A urmat un impact extrem de puternic în urma căruia 5 persoane au fost rănite. Șoferii au rămas încarcerați, fiind scoși inconștienți dintre fiarele contorsionate. Din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva. Trei persoane din mașina de Brăila, respectiv soția și cei doi copii ai șoferului decedat, au fost transportate la spital. Tot la spital a ajuns cu mama sa și bebelușul tinerei din Brăila, însă acesta nu a fost rănit.
” Din primele date de la fața locului a reieșit că în timp ce se deplasa pe DN2B dinspre Brăila către Buzău o șoferiță în vârstă de 65 de ani, din Nehoiu a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus din sens opus, la volanului căruia se afla un conducător auto de 46 de ani, din Brăila. Accidentul s-a soldat cu decesul șoferiței și a șoferului, dar și cu rănirea pasagerilor din mașina bărbatului, 3 persoane cu vârste cuprinse între 18 și 42 de ani, din Brăila. Aceștia au fost preluați și transportați la spital pentru îngrijiri medicale. În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, anunță IPJ Buzău.
Adaugă comentarii