Actualitate

Blocaj total la ieșirea spre Ploiești! Accident cu 3 mașini, victimele la spital

UPDATE: În urma accidentului, patru persoane au fost rănite. Toate cele patru victime au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri medicale. În momentul în care au fost preluate de ambulanțe, victimele erau conștiente.

”In urma accidentului rutier produs la ieșire din municipiul Buzău spre Ploiești, la U.P.U.-SMURD au fost transportate 4 victime, doua femei, in vârstă de 57, respectiv 60 de ani, si doi bărbați, in vârstă de 32, respectiv 34 de ani. Toate cele 4 victime au suferit policontuzii prin accident rutier. Sunt stabile la acest moment, cooperante, in curs de investigații”, au transmis reprezentanții Spitalului Județean Buzău.

Știrea Inițială: Un accident de circulație s-a produs în urmă cu câteva minute la ieșirea din Buzău spre Ploiești, în apropierea unei benzinării. Din primele date de la fața locului, reiese că sunt persoane încarcerate.

„Trafic dirijat la ieșire din municipiul Buzău spre Ploiești, accident rutier. Din primele date, este vorba despre o coliziune între trei autovehicule, două persoane ar fi încarcerate”, transmite IPJ Buzău

Surse de presă spun că în accident ar fi implicate o autocisternă și două autovehicule. Traficul la acest moment se desfășoară dirijat, iar coloane de mașini s-au format pe ambele sensuri de mers.

La fața locului intervin echipaje de prim-ajutor și se acționează cu o autospecială cu apă si spumă, una de descarcerare, una pentru transport victime multiple, o ambulanță SMURD si trei ambulanțe SAJ.

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian