Actualitate

BNR, noi decizii importante de politică monetare

Banca Națională a României a luat, miercuri, mai multe decizii importante, menite să combată evoluțiile piețelor de profil în actuala conjunctură mondială care, evident, influențează și realitatea din țara noastră.

Concret, Consiliul de Administrație a hotărât, printre altele, să majoreze rata dobânzii de politică monetară, precum și majorarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare.

Într-un comunicat de presă, BNR  explică motivele pentru care a luat această decizie:

„Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în ședința de astăzi, 6 iulie 2022, a hotărât următoarele:

majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 4,75 la sută pe an, de la 3,75 la sută pe an, începând cu data de 7 iulie 2022;

majorarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 5,75 la sută pe an, de la 4,75 la sută pe an și creșterea ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 3,75 la sută, de la 2,75 la sută pe an, începând cu data de 7 iulie 2022;

păstrarea controlului ferm asupra lichidității de pe piața monetară;

menținerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.

Rata anuală a inflației și-a accelerat creșterea în primele două luni ale trimestrului II 2022 mai mult decât s-a anticipat, consemnând un salt în aprilie, până la 13,76 la sută, de la 10,15 la sută în martie, urmat de o majorare moderată în luna mai, la 14,49 la sută. Cea mai mare parte a creșterii a fost determinată din nou de componente exogene ale IPC, mai cu seamă de scumpirea consistentă și peste așteptări a energiei electrice și gazelor naturale – pe fondul modificării în luna aprilie a caracteristicilor schemelor de plafonare a prețurilor –, și într-o mică măsură de majorarea prețului combustibililor, sub influența ascensiunii cotației țițeiului, în contextul războiului din Ucraina și al sancțiunilor asociate.

Rata anuală a inflației CORE2 ajustat și-a accentuat trendul ascendent în prima lună a trimestrului II, inclusiv în raport cu previziunile, dar și l-a temperat apoi, ajungând la 9,1 la sută în luna mai, de la 7,1 la sută în martie, în principal sub influența unor noi creșteri consistente ale prețurilor alimentelor procesate. Astfel, evoluția componentei continuă să reflecte efectele majorărilor ample ale cotațiilor materiilor prime, prioritar agroalimentare, și ale costurilor crescute cu energia și transportul, alături de influențele blocajelor în lanțuri de producție, potențate de cotele înalte ale așteptărilor inflaționiste pe termen scurt, de reziliența cererii pe anumite segmente, precum și de ponderea însemnată deținută în coșul de consum de produsele alimentare și de cele importate.”

Mai multe amănunte AICI.