Actualitate

BOȘCODEALĂ AFLĂ PE 19 IUNIE DACĂ SOLUȚIA DIN DOSARUL “ORIZONT” SE REANALIZEAZĂ! Curtea Supremă a admis solicitarea fostului primar

Celebrul dosar ,,Orizont ” în care, printre alţii, a fost judecat pentru abuz în serviciu fostul primar al Buzăului, Constantin Boşcodeală, a revenit în instanță. Mai précis, o parte din el, respectiv cel civil. În ceea ce privește latura penală, judecătorii ambelor instanțe pe la care a ajuns dosarul au stabilit că faptele s-au prescris.

În primăvară, verdictul dat la finele anului trecut de magistrații Curții de Apel Ploiești a fost atacat de fostul primar. Constantin Boșcodeală s-a adresat Curții Supreme și a formulat o cerere de recurs în casație. Solicitarea a fost admisă în principiu de magistrații din București, care au stabilit și termenul la care dosarul va fi luat în discuție. Pe 19 iunie urmează ca magistrații ÎCCJ să dezbată pe fond solicitarea fostului primar, după admiterea în principiu a judecării acestei acțiuni, și să ia o decizie, respectiv dacă se impune rejudecarea cauzei.

Iată soluția judecătorilor Curții Supreme, pronunțată la termenul din 05.06.2020:

În baza art. 440 alin. 4 Cod procedură penală, admite în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de recurenţii inculpaţi Boşcodeală Constantin, Stana Viorica şi Nicolae Trandafir împotriva deciziei penale nr.1160 din data de 12.12.2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, Secţia Penală. Trimite cauza Completului C5, în vederea judecării recursului în casaţie declarat de recurenţii inculpaţi Boşcodeală Constantin, Stana Viorica şi Nicolae Trandafir, cu citarea inculpaţilor şi a intimatelor părţi civile, pentru termenul de judecată din data de 19 iunie 2020. Definitivă.

În dosarul Orizont, fostul primar al Buzăului, Constantin Boșcodeală,  a fost trimis în judecată în primăvara lui 2014 pentru abuz în serviciu. Boșcodeală și alți doi inculpați – fosta șefă a Cadastrului, Viorica Stana și fostul director al Stațiunii de Cercetare pentru Legumicultură, Nicolae Trandafir, au fost acuzați de abuz în serviciu pentru trecerea unui teren de 33 de ha în domeniul privat al municipiului Buzău. În 2018, judecătorii Tribunalului Dâmbovița, prima instanță sesizată, au constatat prescrierea faptelor și încetarea procesului penal.  Dar fostul edil al Buzăului și ceilalți doi inculpați au fost obligați să plătească prejudiciul în acest caz, peste 5 milioane și jumătate de lei, plus dobânzi. Sentința a fost atacată atât de cei trei inculpați cât și de DNA, așa că procesul s-a mutat la Curtea de Apel Ploiești. Magistrații din Ploiești au venit în decembrie 2019 cu o soluție finală.

În ceea ce privește faptele penale, Curtea de Apel Ploiești a menținut decizia primei instanțe, constatând că faptele de care erau acuzati cei 3 inculpați s-au prescris. În ceea ce privește latura civilă, Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondat apelul declarat de Agenţia Domeniilor Statului și a menținut plata despăgubirilor.

Implică-te!

Publicitate

Publicitate