După câteva zile în care aerul a fost ceva mai respirabil, canicula revine. Cel puțin prima parte a săptămânii viitoare va fi caracterizată de temperaturi de până la 38 de grade Celsius. Județul Buzău, cu excepția zonei de munte, va fi timp de 3 zile sub cod galben de caniculă.
“În sud-vestul și sudul țării disconfortul termic va fi ridicat și local va fi caniculă. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unități, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 34 și 38 de grade. Pe alocuri temperaturile minime nu vor coborî sub 20 de grade”, anunță ANM.
Cum urmează câteva zile în care căldura va fi greu de suportat, medicii recomandă evitarea deplasărilor pe stradă între orele 11:00 și 18:00, adică în intervalul în care temperaturile sunt extrem de ridicate.
- -Purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare;
- -Consumați 1,5 – 2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe şi ceaiuri călduţe;
- -Consumați cât mai multe fructe şi legume;
- -Evitaţi băuturile ce conţin cofeină sau zahăr în cantitate mare;
- -Nu consumaţi alcool (inclusiv bere sau vin) – vă deshidratează şi vă transformă într-o potenţială victimă a caniculei;
De asemenea, cum în această perioadă caniculară multe persoane aleg să se răcorească la piscină sau în apele râurilor, pompierii vin cu o serie de sfaturi:
“Pentru prevenirea riscurilor de înec recomandăm:
-Scăldatul să se facă doar în locurile special amenajate în acest sens;
-Dacă nu ştiţi să înotaţi foarte bine, nu vă aventuraţi în locuri periculoase, nesupravegheate; folosiţi în acest scop doar bazinele special amenajate şi supravegheate de personal calificat;
-Nu vă scăldaţi în râuri, lacuri, canale de irigaţii sau de fugă ale râurilor sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii sunt foarte puternici, albiile nămoloase sau pline cu plante, pietre, crengi şi trunchiuri de copaci;
-Le recomandam părinţilor să-şi supravegheze atent copiii şi să nu-i lase niciodată singuri în apă.”
Adaugă comentarii