Actualitate Agricultura acum

BUZĂUL, FRUNTAȘ ÎN PROGRAMUL „USTUROIUL” 2020! Cu cât a crescut numărul cultivatorilor. Care este ținta județului

Tradiția cultivării usturoiului reînvie la Buzău. O spun cifrele care arată o creștere spectaculoasă a suprafeței cultivate dar și a numărului de fermieri față de datele comunicate de Direcția Agricolă în 2019. Buzoienii sunt fruntași și la atragerea banilor puși la bătaie prin Programul ”Usturoi”, anul acesta fiind așteptați să ajungă la beneficiari peste 700.000 de euro.  

Direcția Agricolă Buzău a finalizat etapa de primire a documentelor din partea potențialilor beneficiari ai programului de minimis pentru cultura de usturoi. Față de anul trecut, suprafață cultivată aproape că s-a triplat.

”S-a terminat perioada de depunere a documentelor și a deconturilor cu care s-a făcut dovada că s-a comercializat usturoiul. Am primit 142 de dosare doar că doar 129 au fost eligibile pentru o suprafață cultivată de 235 de hectare,  suprafață care duce Buzăul pe primul loc la nivel național. Față de anul trecut când noi am avut 94 de hectare cultivate cu usturoi, practic acum avem o suprafață mai mult decât dublă față de 2019. Avem și mai mulți fermieri. Anul trecut am avut în jur de 70, anul acesta 142”, a spus Cosmin Florea, directorul Direcției Agricole Buzău.

Și cantitatea de usturoi obținută la hectar, spune Florea, a fost una mulțumitoare în contextul unui an extrem de greu pentru agriculturi.

”Au fost beneficiari care au făcut dovada de 3 tone la hectar, dar au fost și legumicultori care au scos și 6 tone de pe un hectar, în ciuda anului care nu a fost unul favorabil dar au folosit o tehnologie modernă și au realizat iată o cantitate dublă de usturoi. Noi am fost atenți și cu materialul multiplicat. Chiar dacă nu s-a realizat în proporție de 100% acest lucru, noi am insistat să multiplicăm soiuri românești și, în mare parte, usturoiul din piețele din Buzău este adus din bazinul Râmnicelu, Bala Albă”, a punctat Florea.

În aceste condiții, directorul Direcției Agricole este de părere că Buzăul ar putea readuce la viață tradiția cultivării usturoiului, județul fiind cu mulți ani în urmă cel mai important bazin legumicol din țară.

”Avem mulți fermieri care au reînviat această tradiție a cultivării usturoiului. Este adevărat noi, în bazinul legumicol din Buzău, cu mulți ani în urmă, am avut o mie de hectare de usturoi și aici am vrea să ajungem. Prin acest program se stimulează cultivarea usturoiului și noi încurajăm să fie multiplicat usturoiul autohton”, a explicat Cosmin Florea.

Cei care nu au reușit să facă producția minimă au fost excluși de la plată. Este cazul a 13 cultivatori care au depus actele la Direcția Agricolă însă au fost declarați neeligibili.

”Motivele au fost diverse. În primul rând, suprafața nu a corespuns cu cerințele din program. Alții n-au realizat producția cerută, au crezut că pot să păcălească. Nu au avut 3 tone la hectar și acolo am considerat că nu s-a respectat tehnologia și că au intrat în acest program mai mult pentru suma care se oferă la hectar, respectiv 3.000 de euro”, a spus Florea.

Direcția Agricolă Buzău va trimite astăzi toate documentele centralizate către Ministerul Agriculturii, urmând ca până la finalul anului cultivatorii de usturoi să-și primeasc banii.