Alertă Coronavirus Buzău

BUZĂUL ÎNREGISTREAZĂ, DUMINICĂ, 50 DE NOI CAZURI COVID-19. Cum stau lucrurile în țară

Buzăul înregistrează, duminică, 50 de cazuri noi de coronavirus.  Cu aceste noi îmbolnăviri, județul ajunge la un total de 8586 de bolnavi COVID-19, de la debutul pandemiei.

Pe de altă parte, în țară s-au înregistrat, în ultimele 24 de ore, un număr de 3082 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus.

Totodată, au fost raportate 62 de decese, bilanţul de la începutul pandemiei urcând la 16.684. În prezent, 1.065 de pacienţi sunt internaţi la Terapie Intensivă.

”Până astăzi, 10 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 671.284 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 598.610 pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 3.082 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv”, anunţă autorităţile.