Sfârșitul de săptămână aduce vreme mohorâtă și precipitații însemnate cantitativ în județul Buzău. Sunt prognozate ploi la câmpie, iar în zonele mai înalte lapoviță și ninsori. De altfel, Administrația Națională de Meteorologie a emis și mai multe avertizări în acest sens.
Pe de o parte, zona de munte a Buzăului se află sub cod galben de precipitații abundente, până mâine, la ora 10:00.
“În intervalul menționat, în județele Dâmbovița, Prahova și zona de munte a județelor Argeș, Brașov și Buzău vor fi precipitații însemnate cantitativ și se vor acumula în general 25 …35 l/mp. În zonele joase va ploua, la munte vor fi precipitații mixte, iar la altitudini de peste 1500 m, vor predomina ninsorile și se va depune strat consistent de zăpadă (20…25 cm).”
În restul județului sunt așteptate precipitații moderate, în special ploi.
“ În jumătatea de est a Olteniei, în Muntenia, Dobrogea și Moldova va ploua, în Transilvania și Maramureș precipitațiile vor fi mixte, iar la munte vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă. Precipitațiile vor fi în general moderate cantitativ și local se vor acumula 10…20 l/mp”, arată o informare emisă de meteorologi, valabilă până duminică la prânz.
Adaugă comentarii