Actualitate

BUZĂUL, SUFOCAT DE GUNOAIE. Prefectul: ”Nu mai facem față cu voluntarii să strângem deșeurile, primăriile să se pună în legalitate și să încheie contracte cu firme de salubrizare”

Aruncarea deșeurilor la întâmplare, și cel mai grav, pe cursurile de apă, a devenit un fenomen la Buzău și nu mai facem față doar cu voluntari pentru a strânge gunoiul după alții. O spune prefectul județului, Silviu Iordache, care anunță intensificarea acțiunilor de control pentru depistarea celor cărora nu le pasă de mediu și aruncă necontrolat resturile din gospodării.

Șeful de la Casa Albă a anunțat că are de gând să ceară verificări mai atente în privința gestionării deșeurilor.  Iar primăriile care nu au un contract cu o firmă de salubrizare trebuie să rezolve urgent această problemă. Sunt mai multe unități administrative teritoriale care nu au un astfel de contract pentru  preluarea și gestionarea deșeurilor, invocând un preț prea mare al gunoiului pe care trebuie să-l suporte oamenii. Iar în lipsa acestor contracte, localnicii aruncă gunoiul din gospodării pe câmp, pe dealuri, ori chiar pe cursuri de apă :

”Este un cost al vieţii şi gunoiul, la fel cum plătim apă, servicii de telefonie sau internet.  Civilizaţie cu gunoi gratis nu se poate. Gunoiul trebuie să coste, din păcate. Sortarea lui costă. Este un serviciu public, dar care costă. Cele care nu au serviciu de salubrizare reprezintă cea mai mare problemă, cele care au serviciu de salubrizare, dar nu colectează selectiv sunt o a doua problemă, pentru că generează foarte mult gunoi. Toate aceste localităţi sunt amendate permanent de Garda de Mediu şi ele trebuie să se pună în ordine. Trebuie să înţeleagă că această situaţie nu mai poate continua la nesfârşit. Gunoiul a devenit o problemă. Sunt multe primării care îşi ascund gunoiul, efectiv, în groapă creând focare de infecţie”, a declarat la Focus Tv prefectul de Buzău, Silviu Iordache.

Potrivit unui raport al Agenției Județene pentru Protecția Mediului, în octombrie  2020, 65 de primării beneficiau de servicii de salubrizare iar 22  nu dețineau contracte cu un operator care să ridice gunoiul. Printre acestea: Bălăceanu, Bisoca, Blăjani, Boldu, Brădeanu, Brăiești, C.A.Rosetti, Chiliile, Colți, Lopătari si Mărgăritești. In aceeași situație se aflau, conform raportului APM,  Mihăilești, Mânzălești, Murgești, Pănătău, Pardoși, Podgoria, Rușețu, Sărulești, Valea Salciei, Vintilă Vodă si Vâlcelele. Între timp, unele din primării, cum este cazul celor din Boldu și Bălăceanu, au încheiat contracte, altele, cum e cazul primăriilor Lopătari ori Bisoca, însă sunt în aceeași situație de ani buni.

În general, deșeurile generate şi necolectate sunt reprezentate, în cea mai mare parte, de deșeurile menajere din zonele în care populaţia nu este conectată la serviciile de salubrizare. In acest context, autoritățile de la Casa Albă anunță ample controale pentru că Buzăul a ajuns să fie sufocat de gunoaie, multe aruncate inclusiv pe cursuri de apă:

”Sunt gunoaie aruncate de oameni în zone unde nu există serviciu de salubrizare. Voi solicita intensificarea controalelor în toate zonele astfel încât să încercăm să curăţăm acest judeţ de gunoaie, pentru că este un fenomen care a luat amploare şi doar prin curăţarea cu voluntari nu mai facem faţă la gunoaiele care se aruncă. Se aruncă mai mult decât pot curăţa voluntarii care se oferă să facă acest lucru”.

Toate aceste probleme ar fi putut fi rezolvate prin realizarea Planului de Management Integrat al Deșeurilor la nivelul județului despre care autoritățile buzoiene vorbesc de ani buni, fără să-l pună în practică.  

Pe de altă parte, de luna aceasta, autoritățile organizează ample controale în fiecare localitate, cu scopul de a depista persoanele care aruncă gunoaiele la întâmplare, pe domeniul public. La Buzău, comisarii Gărzii de Mediu, polițiștii și jandarmii, iau la pas fiecare oraș și comună, inclusiv municipiul Buzău. Echipele de control verifică fiecare zonă pentru a depista depozitele necontrolate de deșeuri. Buzoienii prinși că nu țin cont de lege și aruncă deșeurile la întâmplare, vor fi aspru sancționați. În cazul persoanelor fizice, amenzile pentru abandonarea deșeurilor in alte locuri decât cele special amenajate sunt de la 3.000 la 6.000 lei, iar pentru persoanele juridice de la 20.000 la 40.000 lei. Mai mult, sancțiunile pot merge până la confiscarea vehiculelor care transportă deșeuri ce sunt aruncate la voia întâmplării.

De altfel,  un buzoian a simțit deja efectul acestor controale. După ce a fost prins că intenționa să arunce în locuri nepermise deșeuri din construcții a fost amendat cu 7500 de lei si i-a fost confiscată mașina cu care transporta gunoiul.