Actualitate

BUZĂUL, ZONĂ DE RISC COVID-19, CONFORM AUTORITĂȚILOR GERMANE. Ce trebuie să faci dacă vrei să intri în acest stat

Buzău este menținut de autoritățile germane pe lista zonelor de risc. Asta înseamnă că buzoienii care ajung în Germania trebuie să prezinte un test negativ COVID-19, făcut cu cel mult 48 de ore înainte de sosire, ori să se testeze în cel mult 72 de ore de la sosirea în ţara respectivă.

Încă de săptămâna trecută, mai exact de pe 7 august, autoritățile germane întocmeau o listă cu județele cu risc epidemiologic din cauza răspândirii comunitare a coronavirusului. Lista inițială cuprindea județele Argeş, Bihor, Buzău, Neamţ, Ialomiţa, Mehedinţi şi Timiş.

Miercuri seară, lista a fost reactualizată, astfel că Buzăul a rămas județ cu risc pentru germani, ceea ce înseamnă că buzoienii care vor să ajungă  pe teritoriul acestui stat trebuie să prezinte un test negativ COVID-19, făcut cu cel mult 48 de ore înainte de sosire, ori să se testeze în cel mult 72 de ore de la sosirea în ţara respectivă.

Pe aceeași listă a zonelor cu risc se mai află Capitala, dar și județele Bacău, Brăila, Braşov, Dâmboviţa, Galaţi, Gorj, Ilfov, Prahova, Vaslui și  Vrancea.

 ”Ca urmare a acestei actualizări, municipiul Bucureşti, alături de alte 10 judeţe din România, respectiv Bacău, Brăila, Braşov, Dâmboviţa, Galaţi, Gorj, Ilfov, Prahova, Vaslui, Vrancea au fost adăugate pe lista zonelor de risc. Această măsură a intrat în vigoare de la data publicării deciziei, respectiv din 12 august 2020. Conform informaţiilor comunicate public de autorităţile germane, toate persoanele, indiferent de cetăţenie, care intră în Republica Federală Germania după ce s-au aflat într-una din zonele de risc trebuie să prezinte un test negativ COVID-19, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea sosirii (tradus în germană sau engleză) sau, alternativ, să se supună testării, în mod gratuit, într-o perioadă de cel mult 72 de ore de la sosirea pe teritoriul german”, precizează Ministerul Afacerilor Externe. 

Testarea se poate face direct pe aeroport sau, în cel mult 72 de ore de la intrarea în Germania, la medicul de familie ori la autorităţile locale de sănătate. În acest sens, călătorii trebuie să contacteze telefonul de urgenţă medical 116 117. În cazul neîndeplinirii obligaţiei de testare, autorităţile germane pot aplica sancţiuni în valoare de până la 25.000 de euro.

Dacă testul este efectuat la momentul sosirii în Republica Federală Germania, călătorii au obligaţia de a se autoizola până la primirea unui rezultat negativ al testării. Măsura autoizolării la domiciliu nu se aplică celor care prezintă un test negativ COVID-19, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea sosirii pe teritoriul Republicii Federale Germania.

De asemenea, persoanele care intră în Republica Federală Germania venind dintr-o zonă de risc (inclusiv cele mai sus-menţionate) sunt obligate să completeze un formular de localizare – Public Health Passenger Locator Form – a cărui variantă în limba engleză poate fi regăsită la următorul link: https://www.rki.de/DE/Content/Infekt/IGV/Aussteigekarte_Fluggast_EN.pdf?__blob=publicationFile.

Simpla tranzitare a teritoriului german nu este condiţionată de obligaţiile menţionate. În timpul tranzitului, este necesară evitarea oricărui contact strâns cu alte persoane şi respectarea măsurilor specifice de protecţie (distanţare socială, igienă, mască) fiind permise scurte opriri pentru procurarea de alimente sau combustibil, însă nu şi cele de tip turistic sau vizite. 

Implică-te!

Publicitate

Publicitate