Actualitate

CUM VA ÎNCEPE ȘCOALA LA BUZĂU! Inspectoratul Școlar vine cu primele detalii. În ce localități vor putea reveni elevii în bănci

La o săptămână după anunțul președintelui Klaus Iohannis privind începerea noului an școlar, autoritățile locale și cele din învățământ, din teritoriu, încă analizează posibilitatea de reluare a cursurilor, fie în format clasic, fie în scenariul hibrid.

La Buzău, cea mai grea decizie este în privința școlilor din municipiul reședință de județ. Conducerea Inspectoratului Școlar și cea a Primăriei Buzău au avut discuții, în cursul dimineții. Situația epidemiologică arată că, cel mai probabil, pe 14 septembrie vom fi în scenariul galben care înseamnă că unii elevi vor merge la școală, alții vor participa la cursuri online.

”La acest moment,dacă școala ar începe mâine, așa cum știm că avem o cifră de 2,8 de îmbolnăviri la o mie de locuitori, ne-am încadra în scenariul galben”, a spus Ionel Meiroșu, inspector școlar general.

Ionel Meiroșu, inspector școlar general

În restul localităților, cursurile se pot desfășura în sistem clasic, dar numai dacă există suficient spațiu. Iar în aceste zile directorii măsoară cu ruleta spațiul disponibil în sălile de clasă și câte bănci pot așeza în funcție de distanța minimă recomandată.

Ionel Meiroșu, inspector școlar general

Măști pentru și panouri plexiglas la bănci

Prezent miercuri în plenul Parlamentului României, premierul Ludovic Orban a oferit detalii importante legate de începutul următorului an şcolar.

“Decizia e foarte clară: pe 14 septembrie începe anul școlar”, a precizat şeful Guvernului.

De asemenea, Orban a transmis că acolo unde începe școala, va fi necesar portul măștii atât pentru cadre didactice, cât și pentru elevi. Pe de altă parte, acolo unde se poate, să fie montate panouri de plexiglas.

De asemenea, Ministerul Sănătății a anunțat că elevilor nu li se mai măsoară temperatura când vin la școală, metoda fiind considerată ineficientă.Însă, sarcina triajului zilnic le reveni părinților care trebuie să-și verifice copii înainte de a-I trimite la școală.

Buzăul are în prezent 25 de localități fără niciun caz activ de infecție cu SARS-COV-2, iar șapte localități din județ nu au avut nicio persoană bolnavă de COVID-19 de la debutul pandemiei de coronavirus.

Implică-te!

Publicitate

Publicitate