Actualitate

Buzoienii, așteptați pe Calea Eroilor! Autoritățile au pregătit momente inedite de Ziua Eroilor. Atenție însă, sunt anunțate și restricții

Program special pregătit la Buzău pentru a marca Ziua Eroilor. După un an pandemic sărac în evenimente de o asemenea amploare, autoritățile anunță momente inedite, mâine,  pe 10 iunie, când românii își comemorează eroii patriei căzuți în Primul Război Mondial. Calea Eroilor va deveni, din nou, punctul zero al Buzăului și, pentru prima dată de la declararea pandemiei, publicul buzoian va putea participa la astfel de manifestări care, în trecut , adunau sute de persoane. Întregul program a fost deja stabilit, în detaliu, iar organizatorii primit momente inedite printre care survolul aeronavelor din dotarea Bazei Aeriene Boboc. Atenție însă, șoferii trebuie să suporte restricțiile din trafic impuse pe tot parcursul desfășurării evenimentului, atât la prânz cât și începând cu ora 21.00.

Ziua Eroilor va fi sărbătorită cu fast la Buzău. Programul va începe la ora 12.00 când clopotele din toate lăcașele de cult din localitate vor răsuna pentru eroii căzuți pe frontul de luptă, în Primul Război Mondial. Autoritățile vor asista la acest moment chiar din Cimitirul Eroilor, acolo unde timp de aproape 40 de minute vor avea loc toate manifestările pregătite pentru a marca Ziua Eroilor.

Vor urma întâmpinarea și prezentarea onorului persoanelor oficiale, salutarea Drapelului de luptă de către persoanele oficiale și intonarea Imnului Național al României. După oficierea serviciului religios, autoritățile prezente, rând pe rând, vor citi numele eroilor buzoieni căzuți la datorie. La microfon sunt așteptați, în această ordine, primarul municipiului Buzău, președintele Consiliului Județean, prefectul județului Buzău, comandantul Garnizoanei Buzău precum și președintele Asociaţiei Naționale Cultul Eroilor „REGINA MARIA” – filiala Buzău.

Festivitatea se va încheia cu depunerea de coroane la „Domul Central” din Cimitirul Eroilor, un scurt moment al fanfarei militare și survolul aeronavelor IAK-52 și elicopterele de tip IAR 316B.

Manifestările vor fi însă continuate seara, începând cu ora 21.00, când va avea loc un alt serviciu religios pentru ca după intonarea semnalului de trompet „STINGEREA !” să fie aprinse o mie de candele, la crucea fiecărui erou din Cimitirul Eroilor.

Evenimentul va permite și participarea publicului care însă trebuie să se supună anumitor reguli pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus, respectiv purtarea măștii de protecție și păstrarea distanțării fizice.

În plus, pe toată durata evenimentului sunt anunțate și restricții de trafic. Astfel, între orele 11.15-13.15 – pe Calea Eroilor la Cimitirul Eroilor se interzice staţionarea, parcarea şi restricţionarea circulaţiei. Aceleași restricții vor fi impuse și în intervalul între orele 20.30 – 21.45 .

Cimitirului Eroilor din Buzău, inaugurat la 8 octombrie 1931 şi reamenajat în anul 2018, este cel mai mare de acest fel din ţară. Aici se odihnesc rămăşiţele pământeşti a 7.867 de eroi necunoscuţi şi a altor 1786 eroi: 134 români, 753 germani, 744 austro- ungari, 136 ruşi şi bulgari, 14 turci şi cinci italieni.