Actualitate

Buzoienii se plâng că, în unele cartiere, luminițele de sărbători nu au mai ajuns

sursa foto explorambuzaul.ro

Iluminatul festiv din această iarnă și, în special, modul în care a fost distribuit pe raza municipiului, a generat nemulțumiri în rândul unora dintre locuitorii orașului. Nemulțumirile au ajuns și pe rețelele sociale și tot acolo și-au găsit și răspuns.

Într-un mesaj, un buzoian îi scrie viceprimarului Ionuț Apostu că au fost uitate cartierele Broșteni și Dorobanți, la fel zona Parcului Tineretului.

”Doar cei din Centru plătesc taxe și impozite?” încheie buzoianul.

Răspunsul a venit  tot sub forma unei postări:

”Bugetul permis de lege în acest an a fost unul redus. Pe de altă parte, doar arterele principale sunt împodobite în fiecare oraș. ..Toate aceste instalații le închiriem în fiecare an. Nu sunt proprietatea Primăriei.”

În dialogul purtat în spațiul virtual intervine și o buzoiancă:

”Dar ar fi frumos să luați în calcul mai multe zone ale orașului pentru a fi frumos împodobite!”

”După buget…poate anul viitor!” a venit răspunsul reprezentantului Primăriei Buzău.

Pe de altă parte, luna trecută, primarul Constantin Toma declara, la Focus Tv, că licitația pentru iluminat festiv a fost ținută înainte de a intra în vigoare ordonanța austerității care a impus restricții în cheltuielile publice.

”Nu puteam lăsa orașul în beznă, e o tradiție ca, de sărbătorile de iarnă, să avem iluminat public festiv.”declara, atunci, primarul Buzăului.

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian