Actualitate

(Update) Câinele Rik, un ajutor de nădejde. I-a condus pe polițiști direct la casa unui tâlhar

UPDATE: Tânărul acuzat de tâlhărie calificată a fost prezentat magistraților marți după amiază. Instanța a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

ȘTIREA INIȚIALĂ: Un tânăr din Ulmeni, care a bătut și jefuit un bătrân singur și fără apărare, a fost prins rapid de polițiști. La scurt timp după ce a fugit din casa bătrânului cu suma de 3 000 de lei, tâlharul a ajuns în arest, urma sa fiind luată de Rik, un câine polițist.

Noaptea trecută, în jurul orei 23.00, un bărbat a sunat la 112, cerând ajutor,  după ce tatăl său fusese agresat și tâlhărit. Victima, un bătrân de 81 de ani, s-a dus la culcare, lăsând ușa casei deschisă, fără să se gândească măcar că cineva i-ar putea trece pragul. Pe timpul nopţii, însă, un tânăr de 23 de ani a intrat în casa bătrânului și a început să caute locul în care acesta își ținea economiile. Numai că proprietarul a auzit zgomot și s-a trezit. L-a prins pe tâlhar chiar în momentul în care acesta îi cotrobăia prin casă. Atunci, tânărul l-a agresat pe bătrân, i-a furat o geantă în care erau 3000 lei și s-a făcut nevăzut. Polițiștii ajunși la scurt timp la casa bătrânului au început cercetările și, cu ajutorul câinelui de urmă Rik, au reușit să-l prindă pe tâlhar. Rik i-a dus pe polițiști direct la casa tâlharului.

“De îndată, la faţa locului a fost direcţionată o echipă mixtă, din care a făcut parte şi câinele de urmă Rik, cu sprijinul căruia s-a reuşit identificarea, la scurt timp, a bănuitului de săvârșirea infracțiunii.Rik a preluat urma și i-a dus pe polițiști direct la imobilul bănuitului, la o distanță de aproximativ 1000 m. Tânărul ar fi profitat de faptul că persoana vătămată, un localnic în vârstă de 81 de ani, a lăsat ușa imobilului deschisă pe timpul nopţii şi ar fi pătruns în imobil în timp ce bătrânul dormea. Fiind surprins de proprietar în momentul actului infracţional, tânărul ar fi exercitat acte de violenţă asupra bărbatului și i-ar fi sustras o geantă în care era suma de 3000 lei. Prejudiciul a fost recuperat şi restituit păgubitului”, anunță IPJ Buzău.

Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, cu propunere de sesizare a instanţei în vederea arestării preventive.