Actualitate

Căldură mare! Codul galben, prelungit

Ne așteaptă zile bune cu temperaturi extrem de ridicate. În acest weekend, dar și în primele zile ale săptămânii viitoare, va fi caniculă în cea mai mare parte a județului. Cu excepția zonei de munte, temperaturile vor urca până la 37 de grade, la umbră. Valul de căldură se va intensifica, motiv pentru care meteorologii au prelungit avertizarea cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat, avertizarea fiind valabilă până marți inclusiv.

“Sâmbătă și duminică (6 și 7 august), valul de căldură va persista în cea mai mare parte a țării,  disconfortul termic va fi ridicat, iar local indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Luni și marți (8 și 9 august), valul de căldură se va restrânge spre regiunile sudice și sud-estice. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 37 de grade, iar cele minime nu vor coborî sub 18…21 de grade”, anunță ANM.

Pe de altă parte, zilele acestea, după amiaza vor fi zone în care vor apărea ploi și vijelii.

 “Sâmbătă și duminică vor fi perioade scurte și pe arii restrânse cu manifestări de instabilitate atmosferică. La începutul săptămânii viitoare, instabilitatea atmosferică se va accentua și se va manifesta pe arii mai extinse în jumătatea de nord-vest a teritoriului.”

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian