SĂNĂTATE

CAMPANIA DE VACCINARE ANTIGRIPALĂ, LA UN PAS DE START! Cum se pregătesc medicii de familie

Pregătiri intense în județul Buzău în vederea demarării campaniei de vaccinare antigripală. Deja medicii de familie fac situațiile cu pacienții care ar putea beneficia gratuit de dozele de vaccin antigripal pe care Ministerul Sănătății le trimite în teritoriu. Până vineri dimineață, medicii de familie din județ trebuie să trimită la Direcția de Sănătate Publică situația cu numărul pacienților înscriși pe listele lor, care ar putea beneficia de imunizare gratuită. Printre aceștia, anul acesta vor fi incluși și copiii de grădiniță dar și gravidele.

“Urmează ca până vineri la ora 10:00 medicii de familie să trimită la DSP catagrafiile pentru două grupe cu risc în cazul gripei sezoniere: copiii cu vârste cuprinse între 3 și 5 ani, și gravidele, cele două grupe cu acces la primele doze de vaccin antigripal. Abia a sosit un prim lot de vaccin, au apărut aceste două categorii noi de beneficiari”, a declarat la Focus Tv dr. Dragoș Gavrilă, medic de familie la Mărgăritești.

Medicii recomandă părinților să nu ezite ci să meargă în cabinetele medicilor de familie pentru a-și imuniza copiii. Asta cu atât mai mult cu cât în colectivități, inevitabil, copiii intră în contact unii cu alții iar în sezonul rece se pot îmbolnăvi ușor, infecțiile respiratorii de sezon putând lua forme dintre cele mai grave.

“Sper ca părinții să-și dea acordul pentru vaccinarea copiilor. Copiii sunt foarte expuși, mai ales că nu poți menține distanța între cei mici, ei se joacă, interacționează, așa că ei trebuie aduși la cabinete pentru imunizare. Practic, dacă săptămâna viitoare vom primi doze de vaccin, sperăm ca până la finele lunii septembrie să vaccinăm aceste grupe.”

Pe de altă parte, medicii de familie se așteaptă la o avalanșă de cereri din partea bolnavilor cronici. De teamă ca nu cumva să se îmbolnăvească de gripă în această perioadă în care coronavirusul se transmite destul de ușor, mulți buzoieni s-au adresat deja medicilor și au cerut să fie vaccinați antigripal.

“Interesul este cu mult mai ridicat față de anii trecuți. Eu am întocmit deja așa-zisele liste de așteptare cu bolnavi cronici care vor avea prioritate atunci când ne vor sosi alte loturi. Având aceste liste, vom interveni cât mai rapid, vom vaccina aceste persoane cu risc de îmbolnăvire. Vom face eforturi să terminăm campania de vaccinare în maxim 5 zile de la primirea dozelor. Este foarte important să se facă repede mai ales că durează 30 de zile până când serul își face efectul. Trebuie să ne mișcăm repede astfel încât populația să fie ferită de boală. Iar pentru a nu perturba activitatea din cabinet și pentru a evita aglomerația, vom lucra pe programări, pacientul va fi sunat să vină la anumite ore, în anumite zile.”

Potrivit programului Ministerului Sănătății, ultimele tranșe de vaccin antigripal ar urma să fie trimise în teritoriu la începutul lunii decembrie. La Buzău, DSP a estimat că ar fi nevoie de peste 60 000 de doze pentru a imuniza un număr cât mai mare de persoane cu risc ridicat de îmbolnăvire.



Publicitate