Actualitate

Campanie pentru îndepărtarea sălilor de jocuri de noroc de lângă școli și gări. Caravana anti-păcănele ajunge la Buzău

sursa foto:pixabay.com

Sălile de păcănele trebuie să dispară din centrul orașelor, din preajma școlilor sau de la parterul blocurilor. Este mesajul unei campanii de strângere de semnături ce a fost initiată recent de USR. Prin această acțiune, inițiatorii și-au propus să strângă cât mai multe semnături de la românii din întreaga țară, pe care mai apoi să le atașeze unui proiect depus în Parlament, astfel încât să fie adoptată cât mai repede o decizie în sensul îndepărtării sălilor de jocuri de noroc din orașe.

O “caravană anti-păcănele” va poposi joi, 19 octombrie, la Buzău, anunță deputatul USR de Buzău, Emanuel Ungureanu. Membrii caravanei le vor explica buzoienilor cât de periculoase sunt jocurile de noroc, dar și consecința amplasării unor astfel de obiective lângă școli sau spitale.

Caravana anti-păcănele are la bază mai multe proiecte de lege prin care se propune, printre altele, interzicerea amplasării sălilor de păcănele, dar și a reclamelor la jocurile de noroc în apropierea școlilor, locurilor de joacă, spitalelor, bisericilor și centrelor culturale,dar și la parterul blocurilor.

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian