Cancerul mamar trimite la medic și, ulterior, la terapie, un număr mare de buzoience. Îngrijorător pentru medicii oncologi este faptul că acestă maladie are cea mai mare pondere în numărul total de pacienți buzoieni diagnosticați cu cancer. Iar numărul femeilor care primesc acest diagnostic, în decursul unui an, este de ordinul zecilor, în județul Buzău. Astfel, în 2022,
la Spitalul Județean de Urgență Buzău au fost diagnosticate 57 de paciente cu cancer de sân, în 2021 au fost diagnosticate 69 de paciente. Ceea ce este foarte important, în contextul acestor evoluții, este ca femeile să înțeleagă că posibilitățile de diagnosticare precoce a acestui tip de cancer s-au îmbunătățit, în principal mulțumită performanțelor de investigare imagistică. Ca efect, se moare mai puțin din cauza cancerului de sân, dar cheia în tratarea acestei boli o constituie momentul în care se pune diagnosticul corect.
Ceea ce trebuie să știe o femeie este că nu simptomele trebuie să fie semnalul de alarmă, ci un istoric care creează predispoziția. Pentru că simptomele pot apărea într-un stadiu avansat sau pot trece neobservate, în primă fază. În schimb, cunoașterea unei predispoziții va trimite o pacientă la medic mai des, ceea ce înseamnă, automat, mai multe șanse de diagnosticare precoce, în stadii curabile.

Persoanele cu un risc crescut de a dezvolta cancer de sân pot fi indrumate catre o serie de investigatii menite sa descopere boala precoce, deoarece simptomele pot lipsi. O masă nedureroasa, solidă, care are margini neregulate este mai probabil sa fie canceroasă, însa cazurile de cancer mamar pot fi si moi, nedureroase sau rotunjite.
„Simptomele cancerului la sân pot să lipsească, de multe ori pacienta nu are educația de a se autodiagnostica cu vreun nodul, uneori pot să apară retracții de mamelon, în stadii avansate, din păcate, scurgeri mamelonare, modificări la nivelul glandei mamare, întărirea glandei mamare, sângerare, apariția de umflături, înroșire. De asemenea, trebuie să fim atenți la axilă pentru că și acolo pot apărea noduli, și trebuie să mergem la medic cât mai curând să vedem despre ce este vorba”, declară Dr. Raluca-Alexandra Stan
Concret, toate femeile sunt expuse riscului de a dezvolta cancer de san de-a lungul vietii, insa, unele femei au un risc suplimentar, adesea din cauza factorilor genetici, pe care nu ii pot controla. Unele persoane deși nu au niciun factor de risc, pot dezvolta boala, în timp ce alte persoane cu factori de risc evidenți nu fac niciodată cancer de sân.
„Cel mai incriminat factor de risc este ereditatea deoarece multe femei descoperă că au avut o bunică, o mătușă, mama, tata, unchi care au avut diverse probleme oncologice. La cancerul de sân se poate sari o generație, însă toți care se știu că au avut în familie rude pe linie maternă sau chiar și paternă trebuie să își facă screening, despre care nu toată lumea știe din păcate! Este ecografia, mamografia și dacă vreți să mergem mai departe și știm că am avut cazuri în familie cu factori de risc, mediu toxic, fumat, RMN-ul mamar este standardul de aur pentru diagnosticul timpuriu al cancerului mamar”, a declarat Dr. Raluca-Alexandra Stan
Cât despre prevenție, singurele metode sunt ecografiile mamare, iar dacă știm că în familie au existat în trecut cazuri de cancer investigațiile trebuiesc făcute în amănunt.
„Cea mai bună prevenție chiar dacă nu avem simptomatologie este să mergem să ne facem anual ecografii mamare. Dacă am avut pe cineva în familie cu istoric, mergem și facem mai departe investigațiile. De obicei femeile peste 40 de ani completăm examinarea și cu mamografia și dacă ne știm si mai îngrijorați trebuie să facem RMN-ul mamar care din păcate nu este decontat de către C.J.A.S. însă, rămâne standardul de aur în diagnosticul timpuriu pentru că dacă nu putem observa la celelalte investigații, la RMN-ul mamar se poate observa,
Dr. Raluca-Alexandra Stan
Mai multe detalii găsiți într-un amplu material publicat de Spitalul Județean AICI.
Adaugă comentarii